36 de evenimente din Istoria Moldovei care trebuie să le cunoști

Fiecare ar trebui să cunoască istoria țării sale, și cei adulți și cei tineri, în mare parte pentru că fără această cunoaștere le va fi greu să înțeleagă prezentul, să-și determine poziția civică și să răspundă la întrebările copiilor.

Învățarea istoriei ne permite să privim mai atent la ceea ce a rămas în urmă, să înțelegem și să conștientizăm cum s-au întîmplat lucrurile, de fapt, și de ce au dus la un rezultat sau altul. Fără o legătură cu trecutul și o privire concentrată spre viitor, se pierde suportul și reperele.

Portalul moldovenii.md vă propune să vă familiarizați cu tezele utile pentru asimilarea istoriei Moldovei, în special, publică 36 de evenimente istorice din Istoria Moldovei, pe care trebuie să le cunoaștem.

1. Moldovenii sînt descendenţii unui popor străvechi, care a trăit mii de ani în urmă pe teritoriul de la Carpaţii de Sud pînă la rîul Bug. Cultura acestui popor, descoperită de arheologi la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi în secolul XX, constituită în mileniile VI –III î.Hr., poartă denumirea de Cucuteni-Tripolie. Urmaşii acestui popor au fondat mai multe civilizaţii din Europa şi Orientul Mijlociu, inclusiv civilizaţia Romei antice. În mileniile II – I î.Hr. descendenţii direcţi ai tripolienilor au devenit cunoscuţi istoricilor sub denumirea de traci.

2. Tracii – un popor numeros, care popula peninsula Balcanică, inclusiv interfluviul Nistru – Prut, dar şi Asia Mică (peninsula Anatolia). Tracii din peninsula Anatolia reprezentau partea vestică a populaţiei Imperiului Hitit, care ocupa teritoriul Turciei contemporane şi o parte a Orientului Mijlociu. Regatul Hitit pe parcursul mileniului II î.Hr. a fost rivalul principal ai Egiptului în lupta pentru influenţă în Orientul Mijlociu şi Marea Mediterană.

3. Tracii aveau mai multe formaţiuni statale, menţionate încă de Homer şi de asemenea în textеle istorice orientale. Potrivit istoricului grec Herodot, care a trăit în mileniul V î. Hr.: „Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după cel al inzilor. Dacă ar avea un singur cîrmuitor sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, el ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decît toate neamurile”. O asemenea apreciere din partea contemporanilor putea primi un popor nu doar numeros, dar şi cu cultură materială şi spirituală bine dezvoltată.

4. Geţii, după spusele lui Herodot, „…sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci… şi se cred nemuritori” - a fost un popor tracic mare, care ca şi ceilalţi traci, vorbea în limba indo-europeană, din grupul „centum” (protolatină). Sarmaţii (sauromaţii) - indo-europenii - una din ramurile proto-slavilor, veniţi din Mesopotamia şi teritoriul Iranului antic, care pe parcursul mileniilor II – I î. Hr. au migrat prin Asia Centrală, Ural, rîul Volga, nordul Mării Negre pînă la Nistru şi Dunăre. Geţii, împreună cu o parte a sarmaţilor vestici au format statul cu numele Dacia, ai cărui locuitori au fost numiţi daci.

5. Dacia - statul care a existat circa 300 - 500 de ani, din secolele IV-II î. Hr. pînă în anul 106 d. Hr. Statul Dacia a fost creat ca o uniune a două popoare - geţii şi sarmaţii, ceea ce este reflectat în numele capitalei - Sarmisegetuza (Sarmis-e-Getuza). Uza este un vechi cuvînt indo-european de origine sarmatică care denotă Uniunea (legături, nod). De-a lungul istoriei Daciei, tracii (geţii) i-au asimilat pe sarmaţii (proto-slavi) – care au trăi în acest stat alături de geţii care au absorbit o parte din elementele de cultură şi limbă sarmată (protoslavă).

6. Dacia, de-a lungul istoriei sale a fost un stat puternic, situat pe un teritoriu vast la nord de Dunăre, cu o dezvoltată economie, cultură, religie, armată şi o populaţie numeroasă.

7. Trebuie subliniat faptul că, la fel ca şi tracii, dacii vorbeau o limbă, foarte apropiată de cea latină, deoarece baştina tracilor, italicilor, grecilor şi celţilor – vorbitori ai unei limbi din aceeaşi grupă, este teritoriul Balcanilor de nord.

8. În anul 106, împăratul roman Traian a cucerit o parte din teritoriul Daciei (20-25%) şi capitala sa Sarmisegetuza formînd pe acest teritoriu provincia romană cu acelaşi nume – Dacia.

9. Traian a „jefuit” Dacia centrală cucerită, a scos de pe teritoriul său mari bogăţii - aur, argint, valorile culturale ale dinastiei regale dacice, a distrus elita statului, a distrus capitala şi edificiile religioase ale strămoşilor noştri. Traian a adus la Roma o pradă bogată din Dacia, spre deliciul populaţiei, care a parazitat pe nenorocirile altor popoare – cetăţenii romani „civilizaţi”, obişnuiţi să trăiască din pomenile împăraţilor, care au jefuit popoarele cucerite. Nici o victorie a Romei nu a fost celebrată cu atîta fast, precum victoria lui Traian asupra Daciei. În cinstea acestei victorii la Roma a fost nivelat unul dintre cele șapte dealuri, în locul căruia Traian a construit un complex imens, din care a rămas o parte din ruine şi faimoasa Columna lui Traian, pe care sînt reprezentate scenele din războaiele dacice.

10. Tendinţa unor istorici de a-l eroiza pe împăratul Traian, de a face pe duşmanul civilizaţiei strămoşilor noştri un erou naţional, dorinţa de a-i atribui fapte bune este condamnabilă şi nu este susţinută de patrioții din Republica Moldova. Evlavia nechibzuită pentru această personalitate foarte controversată este atît de răspîndită că astăzi cu numele lui sînt numiţi copii, străzi, vinuri. Aceluiaşi împărat îi este atribuită construcţia fortificaţiilor pe teritoriul actual al Republicii Moldova - aşa-numitul Valul lui Traian, care nu are nici o legătură cu Traian. Aceste fortificaţii au fost construite de către moldoveni. Dovadă a acestui fapt este că cea mai mare dintre construcţiile de acest gen, care se întinde de la oraşul Leova pînă la Bender este situată exact de-a lungul frontierei de sud a Moldovei secolului al XVI-lea, atunci cînd partea de sud a Moldovei contemporane a fost ocupată de turci, care au format acolo raiale (regiuni aflate sub controlul otomanilor). Caracterul acestei construcţii arată că ea este construită pentru a se apăra contra atacurilor de la sud, şi anume pentru apărarea Moldovei de turci şi tătari, şi nu pentru apărarea romanilor de „barbarii din nord”, aşa cum le place unor „istorici profesioişti” să-i numească pe strămoşii noştri.

11. Restul teritoriului Daciei antice a fost populat de „dacii liberi” care permanent întreprindeau raiduri militare pe teritoriul Imperiului Roman, ajungînd pînă la ţărmul Adriaticii.

12. Pe teritoriul provinciei romane Dacia au participat în lupte şi erau „amplasate” legiunile, recrutate în diferite regiuni ale Imperiului Roman - în Iberia (Spania modernă), Macedonia, Siria şi Africa de Nord. La fel de pestriţi din punct de vedere etnic (de la semiţi pînă la gali) au fost coloniştii, cetăţenii romani, care au ajuns în Dacia din diferite zone ale imperiului. Numărul acestor colonişti este necunoscut, însă cei mai mulţi dintre aceşti „romani” foarte sumar posedau limba latină, astfel, desigur, nu ar putea în nici un fel „romaniza” populaţia rurală numeroasă din Dacia romană, care locuia în zone montane şi de pădure, şi cu atît mai mult, pe „dacii liberi”. Astfel, termenii „român”, „limba română”, care a apărut în secolul al XIX-lea, ca urmare a originii, chipurile, romane (latine) a moldovenilor şi a valahilor (românilor) sînt total nefondate şi taie neîntemeiat rădăcinile străvechi ale poporului moldovenesc şi a celui român contemporan, negînd istoria multimilenară a arealului Carpato-Dunăreano-Nistrean.

13. Veteranii – soldaţii şi colonişti, care au sosit în Dacia romană din diferite regiuni ale imperiului (de la Iberia pînă la Africa de Nord), căsătorindu-se cu femeile dacice au învăţat limba populaţiei locale – a dacilor, care vorbeau o limbă proto-latină şi foarte apropiată de ea. Copiii născuţi din căsătorii mixte, desigur, au vorbit limba mamelor lor şi se autoidentificau ca fiind daci; există dovezi multiple a acestui fapt în formă de inscripţii, cioplite pe pietre de către soldaţii daci din armata romană (în perioada 120 - 250) găsite pe teritoriul fostului Imperiu Roman.

14. În anul 275, sub loviturile dacilor liberi şi aliaţilor lor, Roma părăseşte definitiv teritoriul Daciei, îşi retrage trupele, precum şi administraţia şi o parte din cetăţeni, la sud de Dunăre. Populaţia rurală şi o parte a locuitorilor oraşelor din Dacia romană au rămas pe loc, fiind uniţi în comunităţi rurale. Comunităţile rurale, la rîndul lor, s-au unit în jurul oraşelor în mici formaţiuni statale în frunte cu cnezii. În mod similar se derula viaţa social-administrativă şi pe teritoriile ocupate de dacii liberi.

15. Către această perioadă începe Marea Migraţie a popoarelor, şi dacii (care mai tîrziu au fost numiţi de alte „volohi”), lipsiţi în timpul războaielor cu Roma, de elita politică naţională, timp de 1000 de ani au trăit în imperii (state), conduse de alte popoare - goţi, huni, ostrogoţi, gepizi, avari, slavi, maghiari, reprezentînd, pe teritoriile locuite de ei, cea mai mare parte a populaţiei (uneori majoritatea). Este posibil că strămoşii noştri se autodenumeau la fel ca şi astăzi – moldoveni. În favoarea acestei versiuni pledează numeroase toponime din Balcani şi Europa Centrală, precum şi baladele şi legendele moldoveneşti, care au fost create cu mult înainte de formarea statului Moldova.

16. Pe parcursul acestor ani, strămoşii noştri, care au trăit în comunităţi etnice compacte în munţi şi zonele împădurite şi-au păstrat limba şi cultura, care se distinge prin bogăţia şi originalitatea sa.

17. La mijlocul secolului al XIV-lea voievodul voloh Dragoş - supus al regelui maghiar, a ocupat, împreună cu oastea sa, pămînturile strămoşilor moldovenilor – teritoriile subpopulate deluroase din Carpaţii Orientali părăsite de tataro-mongoli, iar apoi voievodul Bogdan în anul 1359 înfiinţează pe aceste meleaguri statul moldovenesc. La momentul înfiinţării sale în Moldova locuiau în număr aproape egal volohi (moldoveni) şi slavi, precum şi un număr mic de tătari, genovezi, evrei şi alte naţionalităţi.

18. La începutul secolului al XV-lea teritoriul Moldovei ocupa o suprafaţă de circa 100 mii kilometri pătraţi. Acest teritoriu se întindea de la Carpaţi pînă la Nistru, Dunăre şi Marea Neagră.

19. Moldovei îi aparţinea portul maritim Cetatea Albă (azi Belgorod-Dnestrovsk) şi portul fluvial Chilia pe Dunăre, care în acea epocă au avut un rol important în comerţul european cu ţările din bazinul Mării Negre, Asia şi Africa de Nord. Flota moldovenească în acele timpuri domina în Marea Neagră, ajungea şi în Marea Mediterană şi a fost construită pe şantierele navale din Moldova.

20. Datorită prezenţei porturilor mari şi căilor comerciale importante care străbăteau teritoriul Moldovei, statul moldovenesc a fost unul dintre cele mai bogate în această parte a Europei. Au existat cazuri cînd Moldova a creditat în secolele al XIV- al XV-lea aşa ţări ca Polonia şi Ungaria.

21. În anul 1453 turcii au cucerit Constantinopolul, Imperiul Bizantin a căzut şi a fost fondat Imperiul Otoman, un stat agresiv, duşman redutabil, cu care, totuşi, remarcabilul domnitor Ştefan cel Mare a a luptat cu succes. Au existat cazuri cînd ştefan cel Mare a cîstigat bătălii, avînd o oaste de cîteva ori mai mică la număr decît cea turcă.

22. Otomanii aşa şi nu au reuşit să cucerească Moldova. Însă la sfîrşitul secolului al XV-lea Moldova a pierdut Chilia şi Cetatea-Albă prin care avea acces la Dunăre şi Marea Neagră, iar în secolul al XVI-lea şi partea de sud a actualei Republici Moldova.

23. De la sfîrşitul secolului al XVI-lea Moldova era un stat aflat sub suzeranitatea restrictivă a Imperiului Otoman, dispunînd însă de propria statalitate şi autonomie în problemele de politică internă, cultură şi religie. Din cînd în cînd moldovenii se răsculau împotriva turcilor, încercînd să obţină independenţa deplină.

24. La începutul secolului al XIX-lea, ca urmare a războaielor ruso-turce, Moldova a pierdut teritoriul dintre rîurile Prut şi Nistru (Basarabia), care a fost anexat de Rusia (inclusiv zona de litoral acaparată de Rusia de la otomani).

25. În decursul întregii lor istorii moldovenii au numit limba lor moldovenească, iar pe sine – moldoveni. Mărturie stau numeroasele letopiseţe moldoveneşti, actele cancelariei domneşti, documentele statelor străine. Mulţi moldoveni care trăiesc în România astăzi nu se consideră români, ci moldoveni etnici.

26. Cum îşi spuneau locuitorii Valahiei (judeţele României aflate în jurul Bucureştiului), vecine cu Moldova, nu se ştie, căci acest stat nu are o istorie atît de bine scrisă ca cea a moldovenilor. Dar se ştie exact, că valahii nu-şi spuneau români şi limba nu şi-o numeau română pînă în secolul al XIX-lea.

27. Toată literatura „clasică” românească din secolul al XIX-lea este moldovenească, deoarece este scrisă de moldoveni în limba moldovenească (Costache Conachi, Gheorghe Asachi, Constantin Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Constantin Stamati-Ciurea, etc.). Limba literaturii moldoveneşti din secolul al XIX-lea a fost numită la Bucureşti românească, fiind completată, adesea nefondat, cu cuvinte străine.

28. Moldova şi-a pierdut statalitatea în anul 1862 după o istorie de peste 500 de ani, ca urmare a unirii într-un stat cu Valahia, care în pofida adevărului istoric, neglijînd convenţiile internaţionale a fost numit România. Moldovenii au avut un rol important în eliberarea Moldovei de peste Prut şi Valahiei de jugul otoman şi de tutela exagerată a Imperiului Rus. Tinerii şi romanticii reprezentanţi ai intelectualităţii şi armatei au jucat nun rol decisiv în unirea Moldovei şi Valahiei. Anume moldovenii care înţelegeau importanţa unirii celor două popoare frăţeşti într-un stat unitar ca condiţie indispensabilă a dăinuirii lor, au adus un aport hotărîtor în asigurarea ideologică, politică şi militară a acestei uniri. Din păcate, soluţionînd problemele actuale la acel moment,marii noştri conaţionali nu aua acordat atenţia cuvenită respectării convenţiilor internaţionale despre denumirea statului şi a poporului care apăreau ca rezultat al acestei uniri. Ei nu au observat, fiind absorbiţi de procesul unirii, cum au fost devansaţi de valahii mai puţin romantici, dar versaţi în intrigile politice, mai numeroşi, pragmatici şi energici, care au impus o denumire a naţiunii ce ne era străină din punct de vedere istoric – „români”, iar denumirea statului – „România”. Distinşii noştri conaţionali, ghidaţi de cele mai bune intenţii, au nimerit într-o capcană din care nu au putut ieşi, atrăgînd după sine cea mai mare parte a poporului moldovenesc. şi aici este oportun să amintim de clasicul literaturii moldoveneşti Alecu Russo care scria la mijlocul secolului al XIX-lea: «…Săracu Ştefan-vodă, unde-i să vadă…? Nu mai sîntem moldoveni, ci români... Mi-e teamă că în ziua de pe urmă, cînd trîmbiţa cerească ne va chema la Judecata cea mare, nu ne vom putea înţelege cu strămoşii noştri, nici în limbă, nici în idee...».

29. Încercările poporului moldovenesc de a se opune lichidării totale a statalităţii moldoveneşti s-au soldat cu amestecul trupelor militare din Bucureşti care în anul 1866 au înecat în sînge manifestaţiile populare din Iaşi.

30. În anul 1918 pe teritoriul guberniei ruseşti Basarabia a fost restabilită statalitatea moldovenească sub denumirea de Republica Democratică Moldovenească în componenţa Republicii Federative Ruse, care a existat cîteva luni şi a fost lichidată ca urmare a invaziei româneşti.

31. În anul 1924 statalitatea moldovenească a fost din nou restabilită în componenţa RSS Ucrainene (care intra în componenţa URSS), fiind creată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească cu toate atributele şi funcţiile unui stat (cu excepţia promovării politicii externe) – guvern, drapel, imn, limbă de stat.

32. În 1940 RASSM a fost transformată în republică unională – RSSM (în componenţa URSS) care ocupa teritoriul între Prut şi Nistru, precum şi o parte a teritoriului fostei RASSM pe malul stîng al Nistrului.

33. În anul 1991 moldovenii au obţinut independenţa şi a fost format statul suveran Republica Moldova – subiect al dreptului internaţional.

34. Astfel, pe parcursul celor 650 de ani ai istoriei Moldovei, moldovenii au fost lipsiţi de propria statalitate doar 62 de ani.

35. Există o serie de state (inclusiv în Europa) cu o statalitate întreruptă, iar apoi restabilită – Ungaria, Cehia, Polonia, Finlanda, etc.

36. Astfel, moldovenii şi românii aparţin aceluiaşi etnoareal şi reprezintă popoare înrudite, posedă aceeaşi limbă literară, care este moldovenească, deoarece a fost creată de moldoveni, dar care se deosebesc unul de altul, dacă ne abstractizăm de deosebirile minore, prin atitudinea faţă de propria origine şi istorie. Românii consideră că au provenit de la populaţia pestriţă, multilingvă a provinciei romane Dacia, iar moldovenii – de la vechea populaţie din arealul Carpato-Nistrean, care popula acest teritoriu mai mult de 8000 de ani, avînd o cultură bogată, istorie şi simboluri vechi moştenite de moldoveni.