Nu mă urni-n bătrânețe Dintr-a tale ieftinețe. Când virtutea mi s-a stinge, Mă rog, Doamne, de m-ii1 strânge. Și de ceata cea zlobivă, Ce țî să pune-mprotivă, De-m străjiuiesc bietul suflet Și mă grăiesc cu rău cuget, Să dea-n goană după mine, Zâcând că-s urnit de tine: „Bine că ne-au venit toană, Blămaț să-l luăm în goană, Să-l apucăm fără gloate, Că de-acmu nu-i cine-l scoate“. Ce mă rog, Dumnezău svinte, Să le scurtez din cuvinte Și să le dai război iute, Să-m fii agiutori din frunte, Să le pui răceala-n față, Și de spate să-i ia greață. Și să pieie cu ocară, Să le margă vestea-n țară. Aceia ce mă vinează, Și mă pârăsc să mă piarză, Cu rușine să să-mbrace Și să n-aibă-ncătro face. Carii cearcă să mă prinză, Răutatea să-i cuprinză. Iară eu hie-n ce vreme

1 mă vei.

Lângă tine nu m-oi teme, Ce ț-voi adaoge cântec, Din zúori de când mă mânec. Și rostul mieu preste țară Îț va striga de-adevară, Toată zua cu priință Ț-va spune de mântuință, Că cu scrisul n-am vârtute Să iau sama de oști multe. Ce ț-voi intra cu tăcere, Doamne,-n svânta ta putere,

Că de ce ț-voi țânea minte,

De-adevărate cuvinte

Dintr-a ta svântă scriptură,

Ce mi-au dat învățătură, De la vârstă cuconească, Și de-acmu să să vestească, Ce ț-voi spune de ciudese, De minuni, de semne dese. Și-n vârstă de căruntețe, Și pănă la bătrânețe, Să nu mă laș, Doamne svinte, Neluat de tine-aminte, Pănă când voi putea spune De brațul tău, de minune, Preste rude să să tinză Și de veste toț să prinză De sâla ta de cea svântă, De-adevară fără smântă, Doamne, și pănă la nalturi, De sa știe-n toate laturi, Ce mi-ai făcut minuni mare. Cine-i ca tine de tare Și să-ț hie deprotivă ’N hire bună, milostivă? Când te-ai arătat cu scârbă, Mi-ai lăsat răul în gârbă. Ce iarăș mi-ai datu-mi viață, Când te-ai întors cu dulceață. Și m-ai scos de la prăpaste, Ce-m vinisă cu năpaste, Ivindu-te cu mărire, De m-ai scos de la pierire. Că te-ai întors cu priință, De mi-ai trimis mângâință. Și din prăpaste adâncă M-ai scos și m-ai pus pre stâncă. Pentr-aceea, Doamne svinte, Îț voi țânea și eu minte Și te voi lăuda-n gloate, Prin năroadele prin toate. Cu vase ce-s de cântare, Adevara ta cea mare, Și-ntr-alăute cu strune Ț-voi cânta cu viersuri bune. Că svinția-ta ești Domnul Lui lzráil ș-a tot omul. Și mi s-a bucura rostul Cu sufletul mieu cu totul, Pentr-a ta răscumpărare, Cântându-ț dulce cântare. Și limba mi s-a deprinde Toată zua grăind pilde De svânta ta adevară, Și toț pizmașii din țară Să le pui răceală-n gârbă, Aceia ce-m cearcă scârbă.

PSALMUL 71

Doamne, dă-ț giudețul la-mpăratul* , Dă-ț și dereptatea și tot sfatul, Să ți-l țâie hiiu-său ce are, Să domnească, să hie crai tare, Să-ț giudece lumea-n dereptate, Să n-aibă mișeii strâmbătate. Pacea-n lume ca munțâi să crească, Dereptatea dealuri să-ș ivască. Să-ș facă mișeilor giudețe, Asupriții să-i ia cu blândețe, Pre clevetnic și pârâș să plece, Și puterea strâmbilor să sece. Și să custe ca soarele craiul, Și ca luna să-i hie lung traiul. Și să-ntreacă preste rod de rudă, Că s-a pogorî fără de trudă În fățare ca roua pre lână Și-n pământ ca picătura lină. ’N zâle-i dereptatea va da rază, Pre mulțâme de pace să șază,

• 5 perechi.

Pănă când să va rădica luna, Ca să-mpărățască totdeauna, De la mare și pănă la mare, ’N tot pământul domn cu așezare. Etiopii nainte-i să cază, Să să-nchine și-n pace să șază. Și pizmașii lui țărnă vor linge, Când la-nchinăciune-i să vor strânge. Împărații de pre Marea Albă Îi vor veni cu daruri la treabă. Și din ostrove de la toț craii Daruri îi vor aduce cu aii. Împărațâi arăpești și Sava I-or da daruri și-i vor prăvi slava. Și i să vor închina toț craii, Toț păgânii slujindu-i cu aii. Că mișelul l-a scoate din sâlă, Și de cei săraci îi va fi milă. Și cu mâna sa cu cea-ndurată Le va da prin suflet craiul plată. Prin camătă și pentru tot prețul Le va scoate capul cu giudețul. Și va fi cinstit svântul lui nume ’Nainte-le, de să va ști-n lume. Că va custa cu crăie dulce, Și arapii aur i-or aduce.

Pentru dânsul făgadă vor face, Toată zua i-or ura cu pace. Bișug mare să rodească-n țară, Să să suie și preste hotară.

Să să nalțe spicul ca Livanul, Să le prisosască pre tot anul. Și vor înflori de la cetate Ca iarba, sătui de bunătate. Fericitu-i va fi svântul nume, În toț vecii, și slăvit în lume, Că mainte de soare trăiește Numele lui, de să proslăvește. Și cu dânsul îș vor ura bine Neamurile lumii, cum să vine. Și păgânii cu toțâi vor zâce Să trăiască craiul cu ferice. Blagoslovit să fii, Doamne svinte, De ciudese ce faci preste minte, Blagoslovit să-ț aibi svântul nume, Preste veci slăvit să fie-n lume. Și să-ț umple slava-n tot pământul, Și să-ț fie, Doamne,-ntreg cuvântul.

PSALMUL 72

Câtu-i Domnul de cu bunătate* Lui Izráil, de nu stă departe De la cei cu inemă direaptă, Ce sânt cu știința cea curată. Iară mie mai să strămutară Picioarele, de să lunicară. Puțân de n-am smintit din cărare, Să mă scap în gios cătră pierzare.

• 5 perechi.

Că râhnii pre cei fără de lege

Și pre cei răi năroc ce le merge, Cât de moarte ei nu bagă samă,

Și de boală cu lesne să-ntramă. Și cu oamenii n-au osteneală

Să ia bătăi pentr-agoniseală. Pentr-aceea căci le prisosește

Bogățâia carea-i sămețește, Că sunt îmbrăcaț din strâmbătate

Cu vicleșug de păgânătate. Le-a ieși strâmbătatea ca săul

Ce l-au adunat cu de tot răul. Să desfetează și să dezmiardă

În strânsură strâmbă și de pradă. Năslesc de grăiesc de ce le place,

Cu vicleșug să facă nepace. Strâmbătatea în sus răsunară,

Să s-auză tutinderea-n țară. Ș-au pus în ceri gurele de cască

Și-ș trag limba pre pământ să pască. Pentr-accea își va-ntoarce Domnul

Cătră sine pre-ai săi, pre tot omul. Și zâlele li s-or afla pline,

Cându-i va lua Domnul cu sine. Și de-ntreabă neștine de Domnul :

„Cum ia sama și ști de tot omul? Dară are și Cel de Sus minte,

Să ia sama de toate cuvinte?“ Că aceștia ce-s cu sămeția.

Ce i-au întâritu-i bogățâia, Le pare că va fi stătătoare,

Să-ș petreacă tot cu sărbătoare. Ce eu, iarăș, am zâs și voi zâce :

„Oare hi-m-va cândva vro ferice, Căce-m este inema direaptă,

Și mânule-n știință spălată?“ Toată zua cu rane pre spate,

Și clevetnicii stau deoparte, Demineață de la mânecușuri

Pănă-n sară ce mărg la culcușuri. Ce eu le-am zâs destule cuvinte,

Și iarăș li-oi zâce, Doamne svinte. Și tu, Doamne, ț-ai dat giurământul

Cu hiii tăi să stea cât pământul. Și de-aceasta a cunoaște m-pare

Și mi-i trudă de-aș intra mai tare În svânta ta, Doamne, svințitoare,

Să-nțăleg giudețul din scrisoare, De sfârșitul fietecărúia,