PSALMUL 57

De-adevăr de grăiț bine* ’N dereptate, cum să vine, De v-arătaț cu blândețe Carii sunteț pre giudețe, Când la inemă vă zace Strâmbătatea ce vă place Și vă-s mânule deprinse A lua mâzde cu dânse.

• 4, 4.

Streinațî-s din mătrice

Păcătoșii, și li-oi zâce Că din zgău să răzlețâră

În minciuni de rătăciră. Ca viperea-nveninează

Cu mușcătura, să piarză, Și cuvânt cu dereptate

Nu-l vor nice de departe Să-l auză, s-aibă trudă,

Ca și aspida cea surdă De descântec ce vinează

Vânătoriul să o piarză. Ce le dă, Dumnezău svinte,

Certare, să țâie minte. Și-i ucide preste falcă,

Să le frângi dinții, să tacă. Și leilor le despică

Fălcile cu care strică, Fă-i ca apa ce-i vărsată,

Ce nu-i în samă băgată. Și arcul să-ș tragă moale,

Să să slăbască din foale, Să pieie ticăițește,

Ca ceara ce să topește, Și ca cubelcii să arză

De soare, și să nu-l vază, Să nu poată să să tragă

Preste spini, fără de vlagă. Ca păduceii să sece

De pojar și de vânt rece. Cu urgie să dea-n râpă,

Să-i soarbă de vii cu pripă. Și direptul, lăsând rază, Va ieși pentru să vază Și va sta cu față blândă, Prăvindu-i duș în osândă. Și li s-a spăla de sânge Pre mâni, când răii s-or stânge. Ș-adevăr va zâce omul Că de toate știe Domnul. Și va face Domnul parte Celor buni de dereptate, Și celor strâmbi cu căutare Le va da Domnul certare.

PSALMUL 58

Ia-mă, Doamne, de la greutate, De pizmaș ce-m sunt cu răutate. De fărădelegi tu mă plătește Și de crunte mâni mă izbăvește. Că pizmașii stau de mă vinează, Mișelul mieu suflet vrând să piarză. Mi să pun puternicii în gârbă, Să-m facă scădere și grea scârbă. Fără vină și fără greșală, Îm țân calea să-m facă năvală. Ce, Doamne, mă rog să-ț hie milă, Scoală de vin și să-m vez de sâlă. Vin, Dumnezău svinte, de mi-agiută, Ca lui Izrail, în grije multă.

Și sama să iei a limbi păgâne, Ce n-au, Doamne, stideală de tine. Și să nú-i laș să-mble fără lege, Ce să-i întorci spre sară s-alerge Împregiur de târg, să flămânzască, Ca cânii cercând să să hrănească. Că ce latră ei și ce lucrează Le pare că nu-i nime să-i vază. Ce tu, Doamne, de dânșii vei râde, Când în laț cu păgânii s-or prinde, De vor fi de batgioc, de ocară, Și le-a ieși vestea preste țară. Iară eu, tu-m ești, Doamne, putere, Sprejineală și fără scădere. Ești-mi, Dumnezău svinte, cu milă, De mă-ntâmpini cându-mi este sâlă. Și pentru pizmaș îmi vei da știre, Când le-a veni vremea de pierire. Și sa nu-i uciz, Doamne, din țară, Ce să-i laș să fie de ocară. Și-i gonește din țară s-alerge, Ca să nu-ț uíte svânta lege. Că de multă vreme li-i gătată Cum ț-au slujit să li să dea plată. Că-ș spurcară din tot giurământul, De nu-ș socotiră-ntreg cuvântul. Căzură-n laț pentru sămețâia, Căce i-au cuprins blăstămățâia. Le va ieși vestea de perire Ce le va veni fără de știre. Și te vor cunoaște ca ești Domnul Pre tot locul și preste tot omul, Și pre Iacov ai oblăduință, Că pământul tot ți-i cu credință. Și pizmașii cei fără de lege Să să-ntoarcă spre noapte s-alerge Ca câinele și să flămânzască, Pregiur târgul tot sa cehăiască, Cercând hrană și scurmând prin tină, Să să culce și fără de cină. Iară eu să-ț cânt, Doamne, de sâlă, Sara când mă culc, cu a ta milă, Să mî bucur și de demineață, Zua petrecând cu bună viață. Că, Doamne, m-fuseș de sprejineală Și scăpare la zî de năvală. Tu-m ești razăm, tu-m ești și putere, Și te voi cânta fără tăcere. Tu-m ești Domnul, tărie și sâla, Dumnezăul mieu ești, a mea milă.

PSALMUL 59

Doamne, lepădatu-ne-ai și ne-ai surupat, Pre noi mâniatu-te-ai și ne-ai și cruțat. Pământul clătitu-l-ai și l-ai strămutat, I-ai strânsu-i frânturile și l-ai vindecat. Că te-ai arătatu-te aspru și aprins, De ne-ai adăpatu-ne cu vinuri de plâns. Și de teamă cine-ț au, le-ai datu-le sămn, De arc să să apere cu toiag de lemn.

Și ceia ce țî-s iubiț să țî-i izbăvești

Cu brațul tău cel dirept și să-i mântuiești. Și pre mine când mă rog, Doamne, să mi-auz

De la locul tău cel svânt și să-m și răspunz, Ca să nu-m fac voia rea, nice să tânjesc,

Că tu parte face-m-vei să mă veselesc De târgul Sihemului, de valea Sohot,

Că mi l-ai dat cu uríc, cu locul cu tot. Al mieu este Galaad, al mieu Manasii,

De straje-m este Efrem lângă căpătâi. Iuda1-m este ales de s-au arătat

În giudețe lăudat, țărâi împărat. Moáv2 mi-a hi la căldări, Edom m-a-ncălța,

Filistenii vor sluji de m-or desculța. Și toț carii mi-au pizmit mi să vor pleca,

Și nainte-mi vor veni de-i voi giudeca. Nime nu mă va-ntiri să fug la cetăț

Cu șanțuri, cu tare străj, cu porț cu lăcăț, Nice m-a-nșira să fug pănă la Edom,

De oaste-nspăimat, să scap de umbră de om. Și nu vei ieși cu noi război sa ne porț,

Ce ne vei lăsa să him ocărâț de toț. Pentr-aceea ne rugăm ne dă agiutori,

Că de folosul de om este puțân spori. Doamne, într-agiutoriul tău ne vom lăuda

Cu numele tău cel svânt și război vom da Tuturor pizmașilor, și li-om cuteza,

De-i vom lua-n sulițe și-i vom răteza.