,,Dă-te, Codrene, legat,

Să nu te ducem stricat."

Iar Codrean le răspundea:

,,Mielu-i gras, ploscuţa-i grea;

De sunteţi niscaiva fraţi,

Iată masa şi mâncaţi!"

Răspuns falnic şi caracteristic! În el e zugrăvită natura întreagă a hoţului român: fală, nepăsare, voinicie şi dărnicie.

Ei pistoalele-şi scotea

Şi-n Codrean le slobozea!

Pieptul lui Codrean sărea...

Iar el rănile-şi strângea,

Plumbii din carne-şi scotea,

Cu ei durda-şi încărca,

Şi din gură-aşa striga:

,,Alelei! tâlhari păgâni,

Cum o să vă dau la câini,

Că de-atâta sunteţi buni!"

Codrean durda-şi întindea

Şi-n plin durda lui pocnea.

Potiraşii jos cădea,

În sânge se zvârcolea...

În cât se atinge de faptele eroului său, poporul nu trece nimică cu vederea. Îi place să descrie toate mişcările lui şi să rezică toate cuvintele sale:

Iar Leonti Arnăutul,

Înghiţi-l-ar pământul!

Nasturi de-argint că scotea,

În puşcă mi-i ascundea,

Şi-n Codrean îi slobozea...Pe Codrenaş mi-l rănea!

Iată, în sfârşit, cele mai puternice dovezi de simţirile poporului pentru haiduci. Începutul şi sfârşitul acestei strofe cuprind toată inima lui:

Iar Leonti Arnăutul,Înghiţi-l-ar pământul!

Blestem şi ură asupra duşmanului, asupra învingătorului dragului său Codrenaş! Pe Codrenaş mi-l rănea!

Acest MI-L este un poem întreg de dragoste, de jale şi de desperare.

Să vedem acum ce fel răspund hoţii la atâta iubire şi ce fac ei ca să o câştige? Faptele lor voiniceşti sunt în adevăr destoinice a minuna închipuirea poporului, dar prin care fapte ei ştiu a atrage aşa de bine simpatia lui? Să cercetăm dar iarăşi cântecele lor şi ne vom tălmăci lesne acea problemă. Iată ce găsim în baladele celor mai mulţi hoţi de codru şi de drumul mare:

Tot acel Codrean de care am vorbit mai sus, după ce se luptă ca un leu, e prins, legat şi dus spre cercetare înaintea domnului Matei Ghica:

-- Măi Codrene, voinicele,

Spune tu domniei-mele,

Mulţi creştini ai omorât,

Cât în ţară mi-ai hoţit?

-- Domnule, măria-ta,

Jur pe Maica Precista!