[top]Populația

La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2138 oameni, dintre care 47.85% - bărbaţi și 52.15% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 50.47% - moldoveni, 43.59% - ucraineni, 4.40% - ruşi, 0.51% - găgăuzi, 0.09% - evrei, 0.09% - polonezi, 0.84% - alte etnii. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia la nivelul comunei Ivancea constituia 5904 oameni, dintre care 58.84% - bărbaţi și 41.16% - femei. Compoziţia etnică a populaţiei comunei: 75.30% - moldoveni, 17.97% - ucraineni, 4.74% - ruşi, 0.83% - găgăuzi, 0.22% - bulgari, 0.05% - evrei, 0.05% - polonezi, 0.20% - ţigani, 0.63% - alte etnii. În comuna Ivancea au fost înregistrate 1579 de gospodării casnice în anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.9 persoane.

[top]Istoria localitații

Satul Ivancea a fost menționat documentar în anul 1501. Primii oameni s-au stabilit aici cu traiul circa 3.500 de ani î. Hr. În această zonă au fost întemeiate trei așezări umane. Pe vetrele lor arheologii au găsit resturi de case arse, obiecte tipice pentru epoca eneoliticului, mileniile IV-III î. Hr. În domnia lui Ieremia Movilă (1595 - 1606) satul Ivancea era în proprietatea vornicului Nicoară Donici. La 1716, un descendent al familiei Donici, Darie Donici se afla în litigiu cu Grigoraş Stolnicul pentru moșia Ivancea. Serdarul de Orhei Darie Donici este şi ctitorul bisericii din Ivancea, construită în 1789. Biserica “Sf. Treime” a fost construită în stil bizantin cu influenţe slavone. În 1797 Manolache Donici se judeca cu răzeşii din Peresecina pentru părți dinmoșia Ivancea, cîștigînd procesul. Între anii 1812 şi 1844 proprietarul moșiei este Iancu Russo, tatăl scriitorului Alecu Russo. În 1817 satul avea 65 de gospodării, pe apa Ivancei lucrau 3 mori.

[top]Monumente istorice

Conacul – parc Balioz din satul Ivancea este un minunat monument de arhitectură peisageră din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Conacul a fost construit la comanda boierului armean Carabet Balioz pe un lot cumpărat de la familia Donici în 1840. Se spune că C. Balioz a fost administratorul şi ginerele lui Manuc Bei. Lucrările au fost începute în 1852 şi finisate peste 21 de ani, în 1873. Edificiul are un plan dreptunghiular și impresionează prin stilul său clasic caracteristic reşedinţelor aristocraţilor ruşi din secolul al XIX-lea. De asemenea, aici mai există un turn de apă în trei niveluri înalt de 32m cu orologiu, hambare, pivniţe, moară, grajduri, fierărie şi alte anexe. Parcul conacului din Ivancea cu suprafața totală de 7 hectare este creat în anul 1880 de către urmașii lui Carabet Balioz, include mai multe havuzuri şi dealuri artificiale, are planul neregulat, asimetric, fiind dominat de arbori seculari. Aici se regăsesc mai multe specii de arbori şi arbuşti exotici pentru Moldova, cum ar fi: molidul de Canada, teuga, pinul moale, originari din America de Nord; teiul roşu, virgilia galbenă, malinul american, brad argentinian, glicinia chineză, tis, enupăr. Aici se întîlnesc specii relicte de arbori ca copacul gingko despre care se crede că ar îndeplini toate dorințele, iar japonezii afirmă că această specie a supraviețuit exploziei de la Hiroshima și Nagasaki. Parcul reprezintă un model caracteristic liniei „rustice” în arhitectura peisagistică a Moldovei. Asemănător parcului din satul Ţaul, aici este întîlnită o combinaţie spectaculoasă a pomilor fructiferi cu cei de pădure. Parcul cu variata sa colecţie dendrologică e considerat unul dintre cele mai frumoase din republică. În 1941, urmaşii lui Balioz s-au refugiat peste Prut, iar conacul a fost folosit ca spital militar, baie, bibliotecă, precum şi în alte scopuri. O parte din averea boierului a fost furată şi dezasamblată de localnici. În 1975 conacul a fost luat sub protecţia statului, iar în 1984 complexul a fost transformat în Muzeul Meşteşugurilor Populare, filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. În acelaşi an au început lucrările de restaurare a conacului.

[top]Trasee turistice

Satul Ivancea este o localitate foarte pitorească din centrul Moldovei, zona Codrilor, cu un peisaj natural deosebit. Aici se îmbină de minune dealurile împădurite, cu lacuri, cu şes. Pe teritoriul conacului – parc Balioz a fost înființat Muzeul meşteşugurilor populare, deoarece centrul Moldovei din timpurile cele mai vechi a fost o zonă unde meşteşugurile populare, în special meşteşugurile artistice – prelucrarea lemnului şi a pietrei, aveau o dezvoltare destul de mare. Muzeul Meşteşugurilor Populare, filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală este un punct de atracție turistică. Actualmente în muzeu sînt amenajate expoziţii permanente ale majorităţii meşteşugurilor tradiţionale practicate de moldoveni. O sală reprezintă mostre de ceramică roşie şi neagra în diverse forme de la veselă la jucarii. Obiectele din lemn au avut o întrebuinţare variată pe parcursul secolelor în Moldova, iar meşterii fierari de aici erau bine cunoscuţi peste hotarele tării. O altă expoziţie prezintă cu lux de amănunte modalitatea meşterilor de a prelucra artistic piatra în coloane, flori de piatră, hogeacuri, si altele în zona Orheiului si cea a Sorocii. Meşteriţele din satele moldovenești erau bine cunoscute prin arta brodatului şi ţesutul covoarelor moldoveneşti. O sală este destinată pieselor din portul tradiţional al diferitor etnii din Moldova. Meşterii populari prelucrau iscusit şi pieile animalelor dar şi coarnele acestora. Încheie expoziţia o variată colecţie de instrumente muzicale, printre ele, bineînţeles, si Ţitera – un instrument cu coarde cunoscut doar la moldoveni. Ivancea mai este satul celor zece iazuri. Înconjurat atît de păduri cît şi de lacuri, localitatea este un paradis al doritorilor de odihnă în sînul naturii. Lacurile pitoreşti prezintă şi interes turistic şi în special pescăresc, fiind vieţuite de numeroase specii de peşti.