CUCUL
Dulce turturică,
Dalbă păsărică!
Hai să ne iubim,
Să ne drăgostim
La nouri, la soare,
În frunzi, la răcoare,
La stele, la lună
Cântând împreună.

TURTURICA
Pentru dumneata
Eu n-aş zice ba;
Dar zic şi zic ba
Pentru maica ta,
Că-i bănuitoare
Şi fermecătoare [2]
Ea mi-a bănui
De te-oi prea iubi
Şi m-a fermeca
De te-oi dezmierda.

CUCUL
Dragă turturică,
Pasăre dălbică,
Nu-mi fi duşmănică,
Vara că ne-ndeamnă,
Şi frunza ne cheamă
Să ne drăgostim
Şi să ne iubim.

TURTURICA
Ba, cucule, ba,
Nu te-oi asculta.
Dă-mi tu bună pace,
Că zău, m-oi preface
Azimioară-n vatră
Cu lacrimi udată,
Şi de foc uscată,
De toţi lepădată.

CUCUL
Oricum te-i preface,
Tot nu ţi-oi da pace,
Că şi eu m-oi face
Un mic vătrărel,
Frumos, subţirel
Şi-n foc oi intra
De te-oi săruta
Şi te-oi coperi,
De foc te-oi feri
Încât chiar de silă,
Dacă nu de milă,
Tu mă-i îndrăgi
Şi ne vom iubi.

TURTURICA
Eu n-aş zice ba
Pentru dumneata,
Dar cumplit mi-e teamă
De cumplita-ţi mamă
Că-i bănuitoare
Şi fermecătoare.
Decât m-a mustra
Că te-oi dezmierda
Şi mi-a bănui
Că te-oi prea iubi,
M-oi face mai bine,
Ca să scăp de tine,
Trestioară-n baltă
Subţire şi-naltă.

CUCUL
Oricum te-i preface,
Tot nu ţi-oi da pace,
Că şi eu m-oi face
Un mic ciobănaş
Din fluier doinaş,
Ş-oi căta prin baltă
O trestie naltă,
Şi cât te-oi vedea
Pe loc te-oi tăia
Şi-n tine-oi cânta
Şi te-oi săruta.

TURTURICA
Ba, cucule, ba,
Nu te-oi asculta,
Porumbacule,
Frumuşelule,
Pestrişorule,
Drăguşorule,
Ştiu că mi-ar fi bine
Să fiu tot cu tine,
Dar maică-ta-i rea,
Şi decât cu ea,
M-oi face mai bine
Cu gândul la tine
Iconiţă mică
Într-o biserică.

CUCUL
Oricum te-i preface,
Tot nu ţi-oi da pace.
Că şi eu m-oi face
Un mic dăscălaş
La cel sfânt locaş.
Şi pe la icoane
Oi duce plocoane,
Şi m-oi închina
Şi le-oi săruta
De luni care pică
Până duminică.
Iar când te-oi zări
Astfel ţi-oi grăi:
,,Sfântă iconică,
Fă-te păsărică,
Ca să ne iubim,
Să ne drăgostim
La nouri, la soare,
În frunzi, la răcoare,
La stele, la lună
În veci împreună!"

[1] Turturica figurează ades în cântecele poporale ca simbol de iubire şi de credinţă. Cucul, asemenea în crederea românului, e o pasăre misterioasă ce are tainice legături cu soarta omului. Glasul său meneşte a bine când răsună de-a dreapta auzului şi, dimpotrivă, meneşte a rău când răsună în stânga.
[2] Poporul crede în puterea farmecelor şi atribuie babelor ştiinţa vrăjitoriilor, de unde vine şi vorba că baba-i calul dracului. În ochii lui un om cu mintea distrasă este un om fermecat, un tânăr aprins de iubire e fermecat de vreo baba Cloanţă ce i-a făcut cu ulcica. Acel nenorocit este expus a încăleca pe o prăjină şi a se duce prin văzduh după glasul fermecătoarei care, bătând cu o vărguţă de alun peste o ulcică din vatră, cheamă necontenit pe iubitul ei.
Sunt oameni care pretind că au văzut asemenea călăreţi fantastici trecând ca săgeata prin aer.
Nimica nu-i poate opri din călătoria lor, decât numai înfigerea unui cuţit în pământ.
Vrăjitoarele ştiu a face de dragoste cu oase de lilieci prinşi în ajunul Crăciunului şi îngropaţi de vii într-un furnicar. Din scheletul liliacului nu rămâne decât un cârligel şi o lopăţică. Cel întâi servă a atrage pe cine ţi-e drag, iar lopăţica a depărta pe cine ţi-e urât.
Vrăjitoarele au putere a închega apa, a lega ploile, a ghici soarta oamenilor trăgând în 41 bobi de porumb, a vindeca de feluri de boale prin descântece şi prin apă ne-ncepută.
Descântecele sunt foarte numeroase şi unele din ele prea originale, precum acela de muşcarea şerpilor, de deochi, de săgetătură, de iele, de urât etc. Iată, ca exemplu, acel de deochi şi acel de iele.