Statul s-a eschivat, dacă nu luăm în consideraţie raidurile organelor de control şi licenţiere, de la reglementarea activităţii comerciale ‒ una dintre cele mai importante, iar în condiţiile Republicii Moldova – un sector cheie al economiei.

 În acelaşi timp, pagube colosale economiei aduc mărfurile de contrabandă şi cele fabricate ilegal (contrafăcute), care au inundat piaţa internă a ţării prin intermediul comercianţilor.

Se consideră că daunele survenite în urma comerţul cu mărfuri contrafăcute şi de contrabandă, în primul rînd, sînt legate de pierderi în buget.

Totuşi, prejudiciul acesta este nimic în comparaţie cu prejudiciul adus producătorului intern legal de pe piaţa internă sau comerciantului cinstit, care nu poate concura în mod cert cu contrabandiştii şi întreprinderile economiei tenebre, care s-au eliberat totalmente de impozite.

Un om de afaceri local care activează într-un cadru legal este nevoit să folosească parţial scheme ale economiei tenebre, intrînd în sfera economiei criminale, ca astfel să se criminalizeze întreaga societate, fie să moară treptat, neavînd posibilitatea să ţină piept bussines-ului, care nu achită impozite.

Exemple:

1. În ţară moare avicultura, aceasta aproape că nici nu există (10-15 mii de tone pe an – este practic nimic), însă în cantităţi mari (pînă la 70 mii de tone pe an), în pieţe şi în comerţul oficial se vinde carne de pui ieftină de contrabandă (fără impozite achitate). Însă fiecare mie de tone de carne pui, produsă în ţară poate asigura cu mijloace pentru trai nu mai puţin de 200 de locuitori ai satelor, care nu au unde să lucreze. Dar pierderile la buget? Dar balanţa comercială?
2. În condiţii extrem de dificile funcţionează industria de prelucrare a cărnii, care suportă cu dificultate concurenţa din partea produselor din carne de contrabandă de calitate proastă de producţie poloneză, belgiană etc. Acest lucru nu permite companiilor de prelucrare a cărnii (multe deja nu mai există) de a dezvolta creşterea animalelor în zonele rurale, sprijinind fermierii şi dezvoltîndu-se de sine stătător. Mulţi producători sînt nevoiţi, precum este indicat în capitolul "Restabilirea mediului înconjurător", să producă produse de proastă calitate, utilizînd aditivi artificiali, emulsii etc., înrăutăţind cu asemenea produse genofondul ţării.
3. În ţară practic nu se vînd articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte de producţie locală, căci acestea nu pot ţine piept concurenţei contrabandei din Turcia, Polonia, Italia, Emiratele Arabe Unite, precum şi mărfurilor contrafăcute. Iar această piaţă este estimată la 800-900 milioane de dolari pe an;
4. În ţara se introduce o cantitate imensă de contrabandă şi de semi-contrabandă: aparate de uz casnic, electronică şi calculatoare, accesorii pentru ele, ceea ce privează bugetul de venituri, constrînge vînzătorii legali să stea în umbră şi sugrumă producătorii locali, care practic nu există;
5. Înfloreşte contrabanda cu produse alimentare şi băuturi alcoolice, ceea ce reţine în mod considerabil dezvoltarea propriei industrii alimentare.

Lista exemplelor ar putea fi prelungită.

De ce fel de comerţ are nevoie ţara? Este oare nevoie să se organizeze fluxul de mărfuri din străinătate şi în interiorul ţării sau să încredinţeze toate elementele pieţei pe deplin patriotismului plin de abnegaţie al organelor de control? Este o întrebare retorică. Desigur, este necesar.

Sistemul de comerţ trebuie neapărat să fie reglementat de stat din momentul apariţiei mărfii pe piaţă pînă la consumul final şi să îndeplinească următoarele sarcini:

1. Marfa trebuie să fie legală. Trebuie să fie exclusă posibilitatea legalizării mărfii contrafăcute sau de contrabandă sau produsă într-un alt mod ilegal.
2. Marfa trebuie să fie de calitate, însoţită de certificatele corespunzătoare, iar dacă prevede o utilizare îndelungată trebuie să aibă garanţie de la producător.       
3. Cetăţeanul, producătorul mediu şi mic ar trebui să aibă posibilitatea să cumpere în propria ţară marfa pe care şi-o doreşte (inclusiv materia primă şi accesoriile), la un preţ optim.
4. A asigura vînzarea producţiei producătorului local şi decontări moderne pentru această producţie.
5. Dezvoltarea comerţului prin tranzit.
6. Accesul liber la activitatea comercială, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor formulate explicit de către stat faţă de sistemul de comerţ.

Trebuie să funcţioneze lanţul: producător – angrosist ‒ comerţ cu amănuntul.

În ţară există foarte puţine companii mari angro (cu excepţia furnizorilor de produse alimentare şi medicamente), care achiziţionează mărfuri direct de la producători străini, care sînt capabili să vîndă eficient produsele pe piaţa locală cu amănuntul sau în străinătate.

Adesea peste graniţă cetăţenii R.Moldova procură mărfuri din comerţul cu amănuntul sau angro mărunt.

În ţară ar trebui să apară companii mari angrosiste, care cumpără bunuri direct de la producători străini, aducînd astfel în ţara marja de (10-20%), obţinută de depozitul angro din străinătate.

Mai mult decît atît, prezenţa unor companii angro mari va da un impuls puternic dezvoltării comerţului cu amănuntul, a saturării sale cu diverse produse. Cetăţeanul va putea cumpăra în propria lui ţară orice marfă, lăsînd acasă (comercianţilor locali) acea marja (de 10-45%), pe care el, atunci cînd cumpără mărfurile din străinătate o plăteşte comerciantului cu amănuntul de peste hotare sau magazinului angro mărunt.

Trebuie să se ia în considerare faptul că existenţa în ţară a angrosiştilor mari de materie primă şi a produselor complementare este un stimul pentru crearea şi dezvoltarea companiilor de producţie mici şi mijlocii.

Angrosiştii mari, luînd în consideraţie poziţia geografică favorabilă a ţării, pot cîştiga bani şi din comerţul de tranzit.

În ţara declarată de tranzit şi în care sînt proclamate intenţiile de a dezvolta comerţul de tranzit, nu este permis comerţul angro în zonele economice libere. E un nonsens!

În ţară practic lipseşte graniţa pe rîul Nistru, iar acest lucru duce la faptul că din Transnistria vine o cantitate mare de contrabandă, iar să lupţi cu acest fenomen prin metode tradiţionale este dificil. Există o singură cale de ieşire ‒ să se blocheze legalizarea canalelor de contrabandă, prin punerea în aplicare a unui complex de măsuri de dezvoltare a comerţului în ţară.

Astfel, a apărut necesitatea de a realiza un complex de măsuri pentru dezvoltarea comerţului (inclusiv de tranzit) în ţară:

1. A lua măsuri eficiente pentru a limita drastic contrabanda:

1.1 Să fie automatizate totalmente toate procesele, legate de circulaţia mărfurilor importate de la graniţă pînă la consumatorul final (în baza Soft-ului, pe care sînt capabili să-l elaboreze companiile IT locale);

1.2 Să fie automatizate în totalitate (în bază Soft-ului, pe care sînt capabili să-l elaboreze companie de IT locale) procesele de evidenţă ale tuturor mărfurilor produse în ţară şi controlul mişcării acestora pînă la consumatorul final;

1.3 Să fie identificate cerinţele faţă de întreprinderile comerţului angro şi cu amănuntul, adică faţă de întreprinderile comerţului organizat (suprafaţa minimă a încăperilor, loturilor de pămînt, existenţa unui sortiment minim de mărfuri şi servicii, acordarea de garanţii minime pentru mărfurile cu folosire îndelungată, existenţa sistemelor computerizate şi a Soft-ului stabilit de către stat, etc.);

1.4 Importul tuturor mărfurilor pentru revînzarea ulterioară a acestora să fie permisă numai angrosiştilor specializaţi, care îndeplinesc anumite cerinţe şi care au licenţe;

1.5 A permite vînzătorilor din comerţul cu amănuntul să cumpere doar de la societăţile, menţionate în punctul 1.4. şi de la producătorii interni, ceea ce va permite statului să pună sub control toate mărfurile şi fluxul de numerar din comerţ;

Notă: realizarea activităţilor, descrise în punctele 1.1-1.5 va face practic imposibilă legalizarea comerţului cu mărfuri de contrabandă şi contrafăcute, care sînt vîndute în prezent prin intermediul firmelor de o zi şi „sufletelor moarte”.

1.6 A extinde lista mărfurilor, la importarea cărora în ţară se va aplica un impozit fix (ori accize fixe) în loc de TVA şi taxă vamală, în funcţie de valoarea declarată a bunurilor importate. Vorbim aici despre produsele de larg consum, care sînt livrate în ţară cu o taxă vamală micşorată semnificativ (aparate electrocasnice, ţigări, băuturi alcoolice, calculatoare, etc.);

1.7 A stabili termenii, pe parcursul cărora toate întreprinderile vînzării cu amănuntul şi cele angro, precum şi producătorii interni vor fi obligaţi să implementeze la ei sistemele automatizate de evidenţă contabilă de circulaţie a mărfurilor şi a numerarului, bazate pe un singur produs soft. În baza unui produs software similar trebuie să se construiască sistemele informaţionale din organele de control ale statului;

1.8 A stabili perioada de timp, în care va fi interzis comerţul cu orice mărfuri de import, din afara comerţului cu amănuntul organizat;

1.9 A stabili răspunderea proprietarilor pieţelor şi centrelor comerciale pentru respectarea regulilor comerciale, care activează în baza patentei;

Notă: Piaţa este unul dintre principalele canale ale comerţului semilegal cu mărfuri de contrabandă şi contrafăcute. Piaţa – înseamnă adesea criminal, condiţii sanitare proaste, clienţi amăgiţi, încălcarea drepturilor consumatorilor, etc. Iar cel mai important (şi acest lucru nu este înţeles de către demnitarii de stat) ‒ un loc de lucru în piaţă (cu care se laudă unii primari), ucide nu mai puţin de douăzeci de locuri de muncă din economia legală.

2. A oferi posibilitatea tuturor angrosiştilor autorizaţi să lucreze în regim de depozite vamale libere.

3. A permite în zonele economice libere, comerţul angro, care va ridica în mod considerabil atractivitatea ţării ca a uneia de tranzit.

4. A elibera de impozite investiţiile în construcţii şi renovare, precum şi companiile care se ocupă de completarea cu utilaje a depozitelor angro existente.

5. A acorda scutiri pentru impozitul pe venit obţinut din comerţul de tranzit.

6. Să fie acordate licenţe pentru comerţul angro numai companiilor care au acorduri directe de distribuţie cu producătorii (această dispoziţie trebuie să fie introdusă timp de 1-2 ani).

Conform celor mai modeste estimări va fi nevoie de cel puţin 2 ani pentru realizarea acestor măsuri cu cheltuieli nu foarte mari din partea statului, care vor duce la:

1. Creşterea veniturilor la buget ‒ nu mai puţin 2,0 mld. de de lei pe an;
2. Creşterea economiei naţionale – suplimentar nu mai puţin de 4 % pe an;
3. Legalizarea celei mai mari părţi a economiei;
4. Investiţii în comerţ şi servicii (suplimentar), de cel puţin 100 mil. de dolari în următorii 3 ani;
5. Nu mai puţin de 50,0 mii de locuri de muncă suplimentare;
6. Mărirea semnificativă a atractivităţii economiei Republicii Moldova şi creşterea imaginii ţării pe arena internaţională.

Măsurile propuse vor avea o mulţime de duşmani, inclusiv în organele puterii de stat.

Iar argumentul lor principal ‒ ne construim o economie liberală şi nu vom permite să intervină în ea statul. Însă liberalismul ‒ nu este anarhie, ci o ordine exactă, condiţii şi posibilităţi egale pentru toţi la îndeplinirea unor condiţii clar formulate de către stat.

Nimeni nu învinuieşte statul de dictatură, care la rîndul său a stabilit cerinţe stricte şi un sistem de licenţiere în domeniile bancar, de asigurări şi de investiţii în alte sfere.

Atunci de ce în domeniul cel mai important al economiei ‒ în comerţ, stabilirea ordinii cu un avantaj vădit în interesul statului este anti-liberală? Oare nu sîntem noi în măsură să facem abstracţie de lozinci, să acţionăm raţional, în conformitate cu nevoile curente ale economiei naţionale?

* Fiecare politician trebuie să ştie
* Stabilirea priorităţilor de dezvoltare
* Problemele de bază și sarcinile prioritare
* Măsuri pentru dezvoltarea pieţei interne
* Dezvoltarea domeniilor şi teritoriilor prioritare
* Restabilirea mediului înconjurător
* Reforma sistemului de finanţare a economiei
* Dezvoltarea turismului și infrastructurii transportului. Turismul