Se povesteşte că într-o zi, un tînăr s-a oprit în centrul unui oraş mare şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasa inimă din lume. Nu după mult timp, în jurul lui său s-a adunat o mulţime de oameni care îi admirau inima: era într-adevăr perfectă! Toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată. Tînărul era foarte mîndru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea. Deodată, de mulțime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniștit, el a rostit ca pentru sine

‒ Si totuși, perfecțiunea inimii lui nu se compară cu frumusețea inimii mele!

Oamenii au început să-şi întoarcă privirile spre inima bătrînelului. Pînă şi tînărul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era o inima puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau pînă departe. Dar era plina de cicatrice, şi erau locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrînului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi, lăsînd să se vadă răni larg deschise, încă sîngerînde.

‒ Cum poate spune că are o inima mai frumoasa? îşi şopteau uimiţi oamenii.

‒ Cred că glumeşti, spuse tînărul după ce a examinat atent inima bătrînelului. Priveşte la inima mea, este perfectă! Pe cînd a ta este toata o rană, numai lacrimi şi durere.

‒ Da, a spus blînd bătrînul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aş schimba niciodată inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoana căreia i-am dăruit dragostea mea: rup o bucată din inima mea şi i-o dau omului de lîngă mine, care adesea îmi dă în schimb, o bucată din inima lui, ce se potriveşte în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru ca bucăţile nu sînt măsurate la milimetru, rămîn margini colţuroase, pe care eu le preţuiesc nespus de mult, deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtăşit-o cu cel de lînga mine. Uneori am dăruit bucăţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucățica din inima lor. Acestea sînt rănile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tău implica întotdeauna un oarecare risc. Şi deși aceste răni sîngerează încă şi mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am pînă şi pentru aceşti oameni. Cine ştie, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine şi sa-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor. Întelegi, acum, dragul meu, care este adevărata frumuseţe a inimii? a încheiat cu glas domol şi zîmbet cald bătrînelul. Tînărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrîn, a rupt o bucată din inima lui perfecta şi i-a întins-o cu mîini tremurînde. Bătrînul a primit bucata şi a pus-o în inima lui. A rupt, apoi, o bucată din inima brăzdată de cicatrice şi i-a întins-o tînărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colţuroase. Tînărul şi-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima cîndva perfectă pulsa de-acum dragostea din inima bătrînului. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zîmbit şi au pornit împreuna la drum.