După ce Dumnezeu a făcut toate lighioanele, le-a adunat înaintea sfîntului divan şi a spus fiecăreia soarta ce-o are pe lume.

A spus calului că va ajuta pe om, că va fi călărit de om, va fi îmbrăcat în zale şi dus pe cîmpul de bătălie. A spus cîinelui că va apăra casa omului, va fi hrănit de om, va fi bătut şi mîngîial de el; şi aşa cu fiecare lighioană în parte.

În sfîrşit, tuturor le-a arătat Dumnezeu, cu mare chibzuială, rostul lor în lume. La toată această orînduială, fiece vietate se supuse fără cîrtire, căci cine ar fi cutezat să stea împotrivii lui Dumnezeu sfîntul ?

Numai porcul săracul, grohăia a nemulţumire într-una, ca o tobă spartă. Cînd îl ajunse şi pe el rîndul şi cînd a auzit ce soartă are, începu şi mai puternic să grohăiască; iar Dumnezeu, drept pedeapsă pentru lipsa de ruşine şi omenie, l-a sorocit ca să grohăie toată viaţa lui ca un nemulţumit. Şi ceea ce i-a lipsit, adică ruşinea, s-o caute veşnic în pămînt.

De aceea porcul mereu grohăieşte, fie sătul, fie flămînd şi scurmă pămîntul, căutînd ceea ce-i lipseşte, adică ruşinea...