Nu mai e Paşti
În satul Crăpătureni se făcuse popă, pe vremea lui Papură-vodă, părintele Catavasie, care, de, cum era obiceiul pe vremea aia, cine să ducea de două ori la moară şi o dată la rîşniţă era om umblat pîn lume şi-l punea mai-mare-n sat, iar cine ştia pe de rost Tatăl nostru şi să poftorească fără greşală de 40 de ori „Doamne miruieşte” îl făcea popă din două vorbe. În chipul ăsta ajunse popă şi răposatul, acum întru fericire, Catavasie.
De, popă se făcuse el cum biata se făcuse, dar o ducea greu cu noriaşii, că-l tot întreba mătuşa Neaga de cîte zile sînt pînă la Paşti, alta - cîte sînt pînă la Sînt-Pietru şi cîte alte ! Ca să-i împace, se puse o dată şi numără zilele cu boabe pînă la Paşti şi le puse în buzunar, lepădînd pe fiecare zi care trecea cîte o boabă. Şi cînd îl întreba cîte o mătuşă de cîte zile sînt pînă la Paşti, părintele băga degrabă mîna în buzunar şi număra boabele. Şi răspunsu era gata. Preoteasa — adică, cum s-ar zice, consoarta sfinţiei-sale —, văzînd că popa al dumneaei tot ţine boabe în buzunar, socoti că-i plac sfinţiii-sale boabe, să le mînînce, şi văzîndu-le o dată că s-au împuţinat, îi mai trînti în buzunar încă un pumn de grăunţe, peste ăle care mai erau. Părintele, fără să bănuiască de aşa întîmplare, plecă la biserică, şi cînd să iasă, oamenii începură a-l întreba ba de una, ba de alta, pînă o babă îl întrebă:
— Nu-ţi fie cu supărare, părintele, ia spune: cîte zile mai sînt pînă la sfintele Paşti ?
Popa băgă degrabă mîna în buzunar şi numără ce numără din boabe, dar văzînd că e sumă mare, răspunse:
— Păi, după socoteala mea, mi se pare că anul asta n-o să mai fie Paşti, babo.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1908
- Populația:
- 563 locuitori
Misovca este un sat din cadrul comunei Gangura, raionul Ialoveni. Localitatea se află la distanța de 74 km de orașul Ialoveni și la 87 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 563 de oameni. Satul Misovca a fost înființat în anul 1908.