Cînd Dumnezeu a făcut toate cîte sunt pe pămînt, iarbă, buruieni şi flori, le-a împodobit cu culori frumoase. Cînd a făcut zăpada, i-a zis:

- Pentru că tu umbli peste tot, să-ţi cauţi singură culoarea ce-ţi place. Zăpada s-a dus mai întîi la iarbă:

- Dă-mi şi mie din culoarea ta verde atît de frumoasă !

Iarba a refuzat-o. A rugat atunci trandafirul să-i dea culoarea roşie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu ascultă rugămintea zăpezii.

Tristă şi amărîtă, aceasta ajunge în dreptul ghiocelului căruia îi spune şi lui necazul:

- Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă şi-şi bat Joc de mine !

Înduioşat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus:

- Dacă-ţi place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine.

Zăpada primi cu mulţumire darul ghiocelului. De atunci ea poartă veşmîntul alb ca al ghiocelului. Drept recunoştinţă, zăpada îl lasă să-şi scoată căpşorul afară, de cum începe să se arate primăvara.