Otrăvitorul şerpe văzând pe-un teişor
O matcă de albine, ca un linguşitor
Începe să îi spuie: că este preafrumoasă,
Că are multe daruri, că-i lumii preţioasă.
Îi laudă puterea, aşezământul blând,
Cu care chibzuieşte albinele la rând;
Apoi folosul mare ce lumii se aduce
Prin grele ostenele din fagurul cel dulce.
Adăogând a zice: Tu foarte vrednic eşti
A ta împărăţie că o învecineşti;
Dar îţi lipseşte arma acea de apărare,
Cu care să-ţi ţii slava la orice întâmplare.
Pre răi mai mult aţâţă un bun decât un rău.
Deci roagă să-ţi dea ghimpe pre bunul Dumnezeu;
Cruzia foarte prinde la feţe domnitoare.
Albina la aceste cuvinte-nşelătoare
Răspunde cu blândeţe către acel viclean:
— Nu-mi plac a tale sfaturi. Eu trebuinţă n-am
De veninosul ghimpe, căci sunt încredinţată,
Că duşmani înăuntru nu pot avea vrodată;
De cei pe dinafară copiii mă păzesc,
Şi eu prea mulţămită pre Dumnezeu slăvesc
Că-n chipul meu arată cum trebuie să fie
Un împărat pe lume: el răul să nu ştie,
De sfaturi viclene să fugă ne-ncetat,
Căci binele nu răul lui Cel de sus i-a dat.