Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană costruită în 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu cîteva decenii înainte de această dată.

De unde vine numele orașului? Există mai multe ipoteze în acest sens. O versiune este că numele orasului provine de la un trib sarmat: iazigii din antichitate, menționați de Ovidiu. Atît iazigii cît și alanii erau două ramuri din cele trei ale sarmaților, a treia fiind roxolanii. Alanii (care erau creștinați) au dat în trecut Prutului denumirea de Alanus fluvius iar orașului Iași, Forum Philistinorum (posibil Tîrgul amatorilor de vin). De la această populație derivă forma la plural "Iașii" sau Tîrgu' Ieșilor. Alanii (iașii) se stabilesc în zona în care va fi menționat orașul Iași. După aproape 60 de ani, în 1299-1302, majoritatea alanilor părăsesc Moldova și trec în Imperiul Bizantin.

Un alt istoric a arătat că iasians (iașii) au format un popor care a trăit printre cumani și care a părăsit Caucazul după invazia mongolă terminată cu bătălia de la Kalka; de asemenea a arătat că Jasz este un cuvînt împrumutat din Slavonă. În limbile sanskrită și hindi, care au origine comună cu limba sarmaților, "yash" înseamnă "faimă".

O inscripție astăzi pierdută pe o bornă miliară romană descoperită în Croația în secolul al XVIII-lea menționează existența unui Jassiorum municipium. Numele maghiar al orașului (Jászvásár) înseamnă mot-a-mot "Piața (Tîrgul) jassilor"; numele vechi moldovenesc, Tîrgu' Ieșilor (și forma alternativă Iașii), ar putea avea aceeași semnificație. În Cronica lui Nestor orașul apare menționat cu numele Askîi Torg.

Orașul Iași se află în partea de est a Moldovei, în Cîmpia Moldovei, pe rîul Bahlui, un afluent al Jijiei, care se varsă în Prut. Se dezvoltă pe cele șapte coline: Cetățuia, Galata, Copou, Bucin- Păun, Sorogari, Repedea și Breazu, altitudinile variind între 40 m în Lunca Bahluiului și 400 m pe dealul Păun și dealul Repedea.

Localitatea a fost menţionată ca punct vamal în Privilegiul comercial al domnitorului Alexandru cel Bun în anul 1408, iar în anul 1415 apare menţionată ca oraş. Dezvoltarea oraşului ca centru meşteşugăresc şi comercial a început în anul 1434, an în care domnii Moldovei şi-au stabilit o curte la Iaşi.

În 1564, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. În 1640, Vasile Lupu a înființat aici prima școală în limba moldovenească și o tipografie în biserica Trei Ierarhi. În 1643, prima carte tipărită în Moldova a apărut la Iași.

Orașul a fost incendiat de tătari în 1513, de otomani în 1538 și de ruși în 1686. Prin Pacea de la Iași, cel de-al șaselea război ruso-turc a luat sfîrșit în 1792. În 1822, turcii au luat cu asalt orașul, pentru a potoli revoluționarii greci ai Eteriei, conduși de Alexandru Ipsilanti.

Viața spirituală creștină a înflorit odată cu meșteșugurile și comerțul. In eforturile domnilor de a păstra pe teritoriul Moldovei o tradiție creștină, aceștia au înălțat pe locurile unde în trecut fuseseră biserici din lemn, distruse în vremuri tulburi – altele mai impunătoare și mai rezistente, cum ar fi: biserica Sfîntul Sava (secolul al XIV-lea), biserica Armeană (1395), biserica Sfîntul Nicolae Domnesc, înălțată de către Ștefan cel Mare (1491-1493), Biserica Albă, terminată în 1492, pe locul actualei Catedrale Mitropolitane. De asemenea, au fost construite multe alte lăcașe de cult, care aveau să devină importante obiective culturale deoarece dețin un patrimoniu inestimabil.

Abia între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, Iașul a cunoscut o perioadă înfloritoare – cea a domniei lui Vasile Lupu și chiar cele ale domnilor fanarioti. In această perioadă suprafața orașului s-a extins în toate direcțiile, în special către nord. Suburbia numită Muntenime (actuala Sărărie), care duce înspre Copou, se întindea pînă la "marginea prăpastiei" (Rîpa Galbenă). Cartierele Bucșinescu, Broșteni, Tătărași și Ciurchi au fost populate și modernizate intens în secolul al XVIII-lea. Atunci centrul orașului s-a mutat mai la nord. Au apărut prăvălii pline cu bunătăți, impunătoarele case boierești, străzile pavate (Ulița Mare, Ulița Veche, Ulița Nouă), rezervele de apă ale orașului, cabinetele particulare ale doctorilor și spitalele. De asemenea, în această perioadă s-au semnalat începuturile iluminării stradale.

Deși a fost deseori mistuit de flăcări și de ciumă, Iașul, aflat în apropierea Poloniei, a fost puternic influențat de ideile Revoluției franceze. Încă din perioada premergătoare Revoluției din 1848, orașul a devenit leagănul ideologiei naționale. Acestea se întîmplau în paralel cu consolidarea funcțiilor administrative, economice și spirituale. Sfîrșitul epocii medievale și începuturile celei moderne avea să culmineze cu mișcările revoluționare de la 1848, precedate și pregătite de Gheorghe Asachi și generația sa (presă, teatru, educație).

Între 1565 și 1859, orașul a fost capitala Moldovei, apoi, între 1859 și 1862, atît Iași cît și București au fost capitalele de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. În 1862, cînd uniunea celor două principate a devenit deplină sub numele de România, capitala țării a fost stabilită la București. Pentru a compensa pierderile provocate orașului în 1861, prin schimbarea sediului guvernului, s-a votat plata a 148 150 lei orașului Iași, dar acest lucru nu s-a întîmplat niciodată.

În timpul primului război mondial, pentru doi ani, Iași a fost capitala României neocupate, după ce București a căzut în mîinile Puterilor Centrale la 6 decembrie 1916. În noiembrie 1918, capitală a redevenit orașul București.

Al doilea război mondial a reprezentat o perioadă neagră în istoria ieșeană. În timpul regimului Antonescu, Pogromul de la Iași din 27-29 iunie 1941 a fost printre cele mai grave evenimente de acest fel din lume. În mai 1944, orașul a fost scena unor lupte grele între forțele româno-germane și Armata roșie, zile în care o mare parte din zona istorică a orașului a fost distrusă.

În perioada postbelică orașul a continuat să se dezvolte, construindu-se noi cartiere și întreprinderi industriale. După căderea comunismului, orașul a rămas cel mai important centru cultural din afara arcului carpatic, dupǎ București.