Matcovschi Dumitru

Dumitru Matcovschi, poet, scriitor, dramaturg s-a născut la 20 octombrie 1939, în localitatea Vadul-Rașcov, Soroca. După absolvirea școlii, și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova (1957-1961). Ulterior, este angajat la ziarul „Moldova Socialistă”, în calitate de redactor, apoi devine redactor-șef adjunct la săptămînalul „Cultura” (1966-1970). Între anii 1988-1997 este redactor-șef la revista „Nistru”.

Dumitru Matcovschi a debutat în poezie în 1963 cu volumul „Maci în rouă”. În 1969 apare volumul de versuri "Descîntece de alb şi negru", care imediat după apariţie este interzis de cenzura sovietică, considerat subversiv.

Dumitru Matcovschi este bine cunoscut și în calitate de dramaturg.  Piesele  de teatru ”Preşedintele”, ”Cîntec de leagăn pentru bunici”, ”Piesă pentru un teatru provincial”,” Pomul vieţii”, ”Abecedarul”, ”Ion Vodă cel Viteaz”,” Sperietoare”, ”Tata”, ”Troiţa”, ”Bastarzii” ş.a. au fost montate pe scenele tuturor teatrelor din Republica Moldova.

Dumitru Matcovschi este scriitorul și dramaturgul dăruit în totalitate literaturii, unul dintre liderii renașterii naționale. După o activitate prodigioasă în domeniul publicisticii și literaturii, scriitorul este decorat, în 1989, cu Premiul de Stat al Republicii Moldova, în 1997 se învrednicește de Premiul pentru Poezie „Nichita Stănescu”, iar în 1995 i se acordă „Ordinul Republicii”.

În 1996 Dumitru Matcovschi este ales Membru titular al Academiei de Ştiinţe din R.Moldova, iar în 2010 este desemnat Cetăţean de onoare al municipiului Chișinău.

A murit la data de 26 iunie 2013.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1609
Populația:
618 locuitori

Mihuleni este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Mihuleni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, amplasat pe malul rîului Ciorna, la o distanță de 4 km de orașul Șoldănești și la 112 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 618 oameni. Prima atestare documentară a Mihulenilor datează din anul 1609.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.