Ion Pribeagu este un poet și umorist moldovean născut la data de 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani. Pe numele-i adevărat Isac Lazarovici, acesta își are originile din nordul Moldovei.

A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.

A scris mult „pentru sertar", iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strînse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete.

În decursul a peste 60 de ani de activitate, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el „impertinente".

Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.

În perioada 1939 - 1944 a scris texte umoristice pentru spectacole. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza".

În anul 1962, a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în „Cronica rimată a cotidianului Viața Noastră" din Tel Aviv și a fost autorul a cîtorva spectacole de revistă.

Ion Pribeagu s-a stins din viață în anul 1971, la Tel Aviv, Israel.

Vine un flăcău acasă:

- Mamă! Tată! Ard de dor!

Am decis să mă însor

Cu fata lui moş Arvinte,

Că-i frumoasă şi cuminte

Gingaşă şi educată,

Pe deasupra încă-i fată.

Mama-l pupă şi-l mîngîie,

Lăcrămînd de bucurie.

Numai tata-i supărat

Şi-l priveşte încruntat.

Pe urmă îl ia de-o parte

Şi începe de departe:

- Mai demult, în tinereţe,

Ne-am iubit cu mama fetei.

N-o s-o iei, că nu se poate,

Ea ţi-i soră, tu-i eşti frate!

Flăcăuandrul, abătut,

Mult a plîns şi a băut,

Şapte zile, şapte nopţi,

Într-un beci, ascuns de toţi.

Peste-o lună jumătate,

Vine iar c-o noutate:

- Mamă! Tată! Mă insor

Cu copila lui Bujor!

Aşezată, gospodină

Şi mîndră ca o grădină.

Mama îl îmbrăţişează,

Fericită lăcrămează.

Numai tata-i foc şi pară.

Îl conduce în cămară

Şi îi zice: - Scump fecior,

Cu femeia lui Bujor

Ne iubisem noi cîndva,

De la mine-a rămas grea.

Tu-i eşti frate, puişor,

Deci nu poţi să te însori.

Iar băiatul, întristat,

Iar a plîns nealinat,

A băut rachiu şi vin,

Ca să uite de venin.

Încercînd a treia oară

Să-şi aleagă soţioară,

Tata iar i-a povestit

Că cu mă-sa s-o iubit.

Iar pe urmă o aflat

Că la fetele din sat,

Vasilicai lui Arvinte

Şi fetelor de părinte,

Maricicăi lui Tulica

Şi fetei mătuşii Nica,

Copilei văcarului

Şi fetei primarului,

Anişoarei lui Dodon,

Pistruetei lui Anton

Şi odraslelor vecinii,

Fetei grase-a lui Arsenii,

Adrianei lui Costică,

Esmeraldei lui Opincă,

Mădălinei lui Istrate...

La toate le este frate!

Flăcăului, de amar,

Îi curg mucii în pahar.

Fetele de măritat

Toate i-s surori în sat.

Mama-l vede abătut

Şi îl ia la descusut.

El suspină ca de boală,

Plîngînd maică-sii în poală.

Cu năduf şi supărare

Îi spune măicuţei sale:

- Tata a însămînţat

Muierile de prin sat.

Cum, dracu, să te însori

Dacă toate ți-s surori?

Măicuţa, cu voie buna,

Rîde-n hohot ca nebuna.

- Ce-i cu tine, mamă dragă,

Aici nu-i nimic de şagă!

- Apoi, dragul meu fecior,

Rîd, că eşti neştiutor.

Adu-mi noră orice fată,

CĂ NU EL ÎŢI ESTE TATĂ!

Ion Pribeagu