|
Cimișlia – o istorie de 403 de ani
Cimişlia este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Cimişlia. În subordinea administrativă a oraşului se află satele Bogdanovca Nouă, Bogdanovca Veche şi Dimitrovca.
Amplasat pe malurile rului Cogîlnic, oraşul Cimişlia este situat la o distanţă de 68 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 12858 de oameni
Prima atestare documentară a localităţii Cimişlia datează din 4 iulie 1620. Se presupune că datorită conlocuirii cu tătarii ciumecili, denumirea localităţii a luat forma “Cimişlia”. Tribul ciumecililor avea ca semn distinctiv o figură în formă de căuş. Cuvîntul tătăresc “cimişia”, potrivit unei legende, înseamnă “bogăţie, bogat”. Există presupunerea că la venirea tătarilor moldovenii au parasit siliştea sau au fost izgoniţi din ea. Alţii consideră că băştinaşii au rămas să trăiască împreună cu tătarii.
În anul 1809 la Cimişlia a fost ridicată o biserică din lemn. Recensămîntul din anul 1817 fixa la Cimişlia 165 de gospodării. Localitatea creşte şi peste zece ani (1827) aici trăiesc 187 de familii care au în proprietate 442 de cai, 476 de stupi de albine, cirezi de vite cornute mari. Satul are 6 mori de vînt şi 42 de fîntîni pietruite. În anul 1840 Cimişlia capătă statut de tîrg, fiind fixate 2 iarmaroace mari pe an şi zile de piaţă în fiecare săptămînă.
În 1923 în Cimişlia erau 1100 de case cu o populaţie de 4922 de oameni, lucra fabrica de cărămidă, două mori cu aburi, o moară de vînt, 18 circiumi, 3 restaurante, un spital, primăria, şcoala primară. În anul 1927 începe electrificarea Cimișliei.
După cel de-al doilea război mondial se dezvoltă potenţialul economic al oraşului în baza înfiinţării industriei de prelucrare a produselor agricole. Combinatul de producţie „Cimişlia” fabrica anual 18 mln. borcane convenţionale. Activau doua întreprinderi de construcţie-montaj şi de reparaţii: pentru prestarea serviciilor tehnico-sanitare şi repararea drumurilor.
Manifestările culturale din oraș, printre care Festivalul regional „Făt Frumos și Ileana Cosânzeana”, Festivalul Fanfarelor adună anual un mare număr de localnici şi oaspeţi ai oraşului. Oraşul Cimişlia este înfrăţit cu oraşele Vălenii de Munte, Hîrlău, şi Nowgorod Bobrzanski din Polonia.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1600
- Populația:
- 743 locuitori
Mălăieşti este un sat din cadrul comunei Gălăşeni, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Rîșcani și la 204 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 743 de oameni. Satul Mălăești a fost menționat documentar în anul 1600.
Comments
(0)