05 december 2021, 14:00 views 3486
Chirtoca:
05 december 2021, 14:00 views 3486

Chirtoca: "Construcția cartierului rezidențial în zona străzii Burebista este un proiect important și necesar pentru oraș"

Construcția cartierului rezidențial în zona străzii Burebista este un proiect important și necesar pentru oraș, care va aduce beneficii cetățenilor, iar municipalității - investiții de miliarde de dolari și va contribui la dezvoltarea infrastructurii capitalei Republicii Moldova.

O astfel de opinie a exprimat președintele Comisiei pentru Construcții, Arhitectură și Relații Funciare a Consiliului Municipal Chișinău, Vasile Chirtoca, în cadrul unei conferințe de presă, unde a prezentat informații actuale cu privire la multe probleme de interes public, transmite Noi.md.

El a menționat că Planul Urbanistic Zonal de pe strada Burebista este un alt subiect de interes public

 ”Dacă fac lobby pentru acest proiect? Eu mereu voi sprijini proiecte care vin să dezvolte orașul și care aduc investiții de milioane pentru municipiu”, a subliniat Vasile Chirtoca.

Potrivit lui, din păcate, acest proiect este foarte politizat de către unii consilieri municipali.

”Acest cartier urmează să fie construit pe terenurile care aparțineau S.A. „Aviatehnologie”. Practic jumătate din clădirile care se aflau pe acel teren sînt deja demolate, iar valorificarea acestuia va fi una benefică pentru dezvoltarea sectorului. Pe lîngă clădirile cu apartamente, pe terenul cuprins în perimetrul străzilor Burebista - Sarmizegetusa - Grădina Botanică, urmează să fie construite parcări subterane, parcări supraetajate pentru vizitatorii parcului ”Grădina Botanică”, o grădiniță pentru copii, centre sportive de tip închis în care să fie un bazin și terenuri de joacă, terenuri sportive de tip deschis și o pasarelă peste strada Grădina Botanică cu lifturi și ascensoare pentru invalizi. Totodată, agentul economic care va construi acest cartier se obligă să amenajeze scuarul și parcul de pe bulevardul Dacia (la Porțile Orașului) și strada Sarmizegetusa”, a subliniat președintele Comisiei pentru Construcții, Arhitectură și Relații Funciare a Consiliului Municipal Chișinău.

”Noi nu vedem nici un impediment ca în acea zonă să fie construit acest cartier. Proiectul a fost aprobat de comisie din a treia sau a patra oară, am făcut multe propuneri, s-au refăcut multe în acest PUZ. Totodată pe parcursul a 5-7 ani în cît va fi realizat acest proiect, municipalitatea va avea posibilitatea să dezvolte și infrastructura din zonă, deși terenul este înconjurat de străzi care au 3-4 benzi de circulație”, a spus el.

Vasile Chirtoca a menționat că declarațiile precum că în această regiune a municipiului nu există o infrastructura socială și de transport necesară nu ar trebui să reprezintă un obstacol în calea opririi unui proiect important pentru economia orașului – investițiile vor constitui circa 2,0 miliarde de lei. Pe viitor autoritățile în momentul proiectărilor vor ține cont de necesitatea de a reglementa traficul pe străzile Burebista și Gradina Botanică, precum și de a lansa mai multe rute de transport public pe aceste străzi.

”Eu personal nu cunosc antreprenorii care urmează să construiască acest cartier, dar susțin intențiile lor. Cînd am înțeles că acesta este un proiect bun pentru oraș am hotărît să-l susțin. Așa am procedat și mai înainte, așa procedez acum și în viitor la fel voi susține proiecte care sînt bune pentru oraș. Majoritatea celor care critică aceste proiecte, nici măcar nu le-au citit - nici proiectul PUZ-ului de pe strada Burebista și nici cel al centrului istoric.

Dacă ”criticii” ar studia aceste proiecte ar înțelege că totul acolo se face în interesul locuitorilor mun. Chișinău”, a subliniat președintele Comisiei pentru Construcții, Arhitectură și Relații Funciare a Consiliului Municipal Chișinău.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1660
Populația:
1316 locuitori

Pînzăreni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pînzărenii Noi și Pînzăreni. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Fălești și la 150 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1316 oameni. Satul Pînzăreni a fost menționat documentar în anul 1660.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.