17 february 2023, 16:30 5220

Unde s-a aflat și cum arăta legendarul magazin Beriozka de la Chișinău

Legendarul magazin Beriozka de la Chișinău era situat pe bulevardul Lenin, acum bulevardul Ștefan Cel Mare, 6, lîngă faimosul magazin Samoțvetî și o farmacie, iar în fața magazinului se afla un monument al lui Lev Tolstoi, informeaza Noi.md.

Monumentul a dispărut 30 de ani în urmă, precum și magazinul Beriozka.

Rețeaua comercială care a unit pe teritoriul URSS toate magazinele care au acceptat valută străină începînd cu 1961, a fost numită Beriozka în 1967. Magazinele cu această denumire au devenit un adevărat simbol al consumului de elită în URSS.

Doar diplomații, sportivii și artiștii aveau acces direct la mărfurile multrîvnite. Uneori - și medicii și inginerii după deplasări. În cazuri rare - intelectualitatea care primea onorarii pentru articole în publicații străine și traduceri în limbi străine. Un om sovietic de rînd nu avea cum să ajungă în Beriozka.

La început, magazinele Beriozka deserveau doar cetățenii străini. Primele puncte comerciale au început să funcționeze pe aeroporturile din Moscova - Vnukovo și Șeremetievo. Vizitatorii din străinătate cumpărau aici nu doar păpuși Matrioșka, păpuși în costume naționale și jucării Dîmkovo, precum și caviarul roșu și vodca Stolicinaia asociate cu Rusia", scrie în online - public «Кишиневцы» internautul Veaceslav Afanasiev.

Potrivit acestuia, „în același timp prețurile erau de cîteva ori mai mari decît în magazinele similare din Occident - de la două la zece ori".

„De exemplu, pentru un kilogram de ciocolată la Beriozka se cereau 15 USD, iar în SUA la acel moment acesta costa 1,5 USD. Explicația a fost simplă. Pur și simplu în URSS nu existau alte rețele similare și bunurile care se vindeau în ea nu puteau fi găsite în alt loc.

Ministerul Comerțului al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse a luat măsuri fără precedent pentru a dezvolta rețeaua comercială. În 1968, ministrul comerțului a oferit magazinelor Beriozka facilitatea de a selecta mărfurile pentru vînzare în depozitele angro, precum și a aproviziona fără întrerupere secțiile alimentare din magazine cu cele mai proaspete produse alimentare de la bazele Rosmiasorîbtorg și Rosbakaleia. Desigur, pentru un om sovietic care stătea în cozi de kilometri după produsele alimentare de bază, Beriozka părea să fie ceva cu adevărat uimitor. Doar elita putea ajunge acolo - în principal oficialii care munceau în străinătate, copiii lor, artiștii care au fost în turneu, sportivii care au participat la competiții", a remarcat autorul publicației.

El a adăugat că „uneori norocul le surîdea scriitorilor și traducătorilor, cît și participanților la conferințe din republicile Uniunii".

„Un cetățean al Uniunii Sovietice putea cumpăra la Beriozka haine și încălțăminte de calitate. De fapt în străinătate astfel de haine erau considerate de clasă medie, dar conform standardelor sovietice erau de clasa cea mai înaltă. În același timp, mărfurile pentru magazinele de elită erau cumpărate angro cu reduceri în străinătate și apoi vîndute unui cumpărător sovietic fără reduceri și cu amănuntul. Pe lîngă haine, doar la Berezka puteai să cumperi aparate foto și radio cît de cît calitative. Bineînțeles, la prețuri umflate.

Străinii, desigur, au încetat treptat să cumpere orice altceva decît suveniruri în această rețea comercială, și principalul cumpărător a devenit elita URSS. Pentru ca oamenii care au primit salarii în străinătate să cheltuiască banii în Beriozka, li se sugera să acorde atenție mărfurilor „durabile". De exemplu, dacă un cetățean URSS avea un cont valutar în Banca pentru comerț exterior, acesta putea cumpăra fără rînd un automobil - culmea tuturor dorințelor unui om sovietic. În același timp, automobilul nu putea fi străin, ci doar cel sovietic destinat exportului. Se știe că unui om sovietic îi era pur și simplu interzis să aibă valută străină. Pentru orice tranzacții valutare, a existat o pedeapsă penală - pînă la 8 ani de detenție și de la 5 la 15 - „în circumstanțe agravante".

Prin urmare, pentru efectuarea comerțului în Beriozka sînt puse în circulație certificate speciale emise de Vneșposîltorg, acestea fiind un analog al valutei. Certificatele erau de trei tipuri și numai pe suport de hîrtie, chiar dacă valoarea era foarte mică. Certificatele cu bandă albastră erau emise celor care aveau dreptul la moneda țărilor socialiste, în baza lor în Beriozka puteau fi procurate puține mărfuri. Al doilea tip de „valută" avea o bandă galbenă pe ea, acesteau se eliberau cetățenilor care lucrau în țările în curs de dezvoltare, țările africane sau indiene. În baza lor puteau fi cumpărateceva mai multe bunuri și un sortiment mai variat de mărfuri. Accesul la toate mărfurile aveau cetățenii care aveau dreptul la monedă liber convertibilă, occidentală, pe certificatele destinate unor astfel de cumpărători era o bandă albă. Și, în cele din urmă, certificatele din seria D erau disponibile diplomaților. În 1976, toată „valuta", cu excepția ultimei, a fost anulată, fiind introduse certificatele de un singur model", scrie Afanasiev.

El a adăugat că „la intrarea în Beriozka stăteau polițiștii care verificau „bonurile" pentru a se asigura că în interior va intra un cumpărător adevărat și nu un cetățean sovietic obișnuit, curios să privească mărfurile din străinătate".

„Pînă în 1990, cetățenii sovietici, cu rare excepții, nu aveau dreptul să aibă valută. Toată moneda care a intrat legal în conturile cetățenilor a fost schimbată cu forța printr-un cont non-numerar în ruble de la Vneștorgbank pe certificate (pînă în 1977) și bonuri (din 1977).

După aceea, la Beriozka puteau fi procurate diverse mărfuri la prețuri umflate în comparație cu cele occidentale. De exemplu: în anii 1980, cu bonuri putea fi cumpărat un aparat video. Imediat după ieșirea din Beriozka, acesta putea fi revândut la prețuri exorbitante cumpărătorilor din regiunea Caucazului, care în mod tradițional câștigau din turism și fructe și erau mult mai bogați decît cetățenii sovietici obișnuiți. Prețul speculativ al unui aparat video la începutul anilor 80 era comparabil cu prețul unui apartament de cooperativă", a conchis autorul publicației.