|
Nicio amendă pentru sutele de panouri instalate ilegal: Ce spune viceprimarul
Deși în capitală sînt sute de panouri publicitare instalate ilegal, agenții constatatori din cadrul Direcției municipale arhitectură, urbanism și relații funciare nu au aplicat nicio amendă.
Scuze au fost diverse, a declarat viceprimarul Ilie Ceban. „Nu aveau legitimații, nu știau a întocmi procese verbale", a spus el, notează Noi.md cu referire la agora.md.
„Sancțiunea contravențională este de pînă la 9.000 de lei. Sînt șase agenți constatatori. Dacă avem 1.792 de dispozitive autorizate, avem în jumătate sau chiar aproape 1.000 neautorizate. Dacă o să aplicăm aceste sancțiuni, o să facem în primul rînd disciplină, totodată o să ajungem la ceea că o să le evacuăm", a declarat Ilie Ceban.
Doar că acest proces este periclitat, a spus viceprimarul.
„Cu o săptămînă în urmă, subalternii din cadrul Direcției arhitectură nu aveau niciun proces verbal întocmit, sub diverse pretexte. Nu aveau legitimații, nu știau a întocmi procese verbale. Legitimații au fost eliberate. Direcția municipală de poliție le-a făcut instructajul. Respectiv, la moment nu mai sînt impedimente pentru a întocmi procese verbale", a explicat acesta.
Iar primarul general Ion Ceban a venit cu o eventuală soluție: „Poate să lansăm o licitație în această privință, poate vin unele companii care știu cum să-i facă să plătească, colectori. Aceștia te sună de dimineața pînă seara, și la 3 noaptea. Dacă noi nu sîntem în stare, cu toate că nu știu de ce, să angajăm o companie. Și începem a colecta. Oamenii trebuie să plătească taxele".
În prezent, taxa pentru dispozitivele publicitare instalate în Chișinău constituie 700 de lei anual pentru fiecare metru pătrat al suprafeței.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1915
- Populația:
- 503 locuitori
Romanovca este un sat din cadrul oraşului Cornești, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ungheni și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 503 locuitori. Satul Romanovca a fost întemeiat în anul 1915.
Comments
(0)