|
În acest an, comerţul stradal este mai bine organizat
În acest an, comerţul stradal este mai bine organizat comparativ cu anii precedenţi.
Gheretele de îngheţată, cu băuturi fierbinţi şi răcoritoare fiind aplasate la periferiile parcurilor din Capitală, fapt ce sporeşte confortul şi buna dispoziţie pentru trecători dar şi contribuie la păstrarea curățeniei în parcuri şi a edificiilor istorice.
"În fiecare zi mă plimb prin parcuri şi este foarte bine că sînt gherete, putem consuma băuturi calde, putem cumpăra ceva la copii, este foarte bine şi ar fi de dorit să rămînă şi în perioada rece".
"Este foarte comod, putem să mergem la terenul de joacă cu copii şi mamele pot să bea ceva de acolo, pentru copii tot este meniu, ceea ce este foarte bine".
Oamenii sunt foarte mulţumiţi: gheretele arată bine şi cafeaua aici e preparată foarte rapid, astfel încît poate fi servită în drum spre muncă sau şcoală.
"Dimineaţa începe cu o cafea, indiferent fie vară, fie iarnă. Plăcut, uşor, comod, confortabil, accesibil, ai trecut 3 minute cît ţi-au preparat cafeaua proaspătă, ai luat-o şi deja ai dispoziţie pentru a începe o zi".
Trecătorii spun că gheretele cu cafea sunt o necesitate a vieţii urbane iar preţurile sînt accesibile.
"Preţurile sunt foarte accesibile şi foarte mă bucură în ultima vreme vizual estetic arată destul de bine, curate, sînt improvizate scrumiere chiar luînd în considerare că este margine de parc şi este foarte comod în direcţia asta".
"Este o idee foarte bună despre gheretele din parc, elementar să te uiţi prin împrejurul parcului nu ai de unde cumpăra o apă, o cafea. Cu o domnişoară să ieşi trebuie să te duci în cafenea, trebuie să achiţi îndoit, triplu, mult mai mult".
Oamenii îşi doresc ca gheretele de cafea să funcţioneze şi pe perioada rece a anului nu doar pentru perioada estivală.
Source:
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- Обнародованы подробности операции по эвакуации молдавских граждан из Ливана
- Важное сообщение посольства Молдовы в Израиле
- Update: Сколько молдаван попросили эвакуировать их из Ливана
- ATC-Agrotehcomerț представил на Moldagrotech супертехнику по очень выгодным ценам ©
- Экопоселению Ковчег 22 года. Часть 1 (Видео)
- Будьте осторожны, когда покупаете бананы! Знаете ли вы, что означают ЭТИ наклейки?
- Агромашина представила широкую гамму техники на выставке Moldagrotech
- Планета начала жить в другом измерении
- Эта трава входит в число выдающихся целительных трав!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1622
- Populația:
- 1650 locuitori
Roşcani este un sat şi comună din raionul Străşeni. Roşcani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 6 m de orașul Strășeni și la 13 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1650 de oameni. Satul Roșcani a fost menționat documentar în anul 1622.
Comments
(0)