|
Chirtoca: Cele mai protejate zone verzi din Chişinău sînt îngrădite (DOC)
Proiectul deciziei privind delimitarea zonelor verzi în raza municipiului Chişinău a fost elaborat de fracţiunea comuniştilor şi a celor fără de partid din Consiliul municipal Chişinău (CMC).
Documentul a trecut procedura dezbaterilor la şedinţa CMC din 26 iulie cu participarea şefului Asociaţiei de Gospodărire a Spaţiilor Verzi, Eliferii Haruţa. Autorul documentului, şeful fracţiunii PCRM şi a celor fără de partid în CMC, Vasili Chirtoca, a specificat importanţa adoptării acestei iniţiative legislative, informează NOI.md.
Consilierii au audiat raportul lui Eliferii Haruţa, care s-a plîns de dotarea tehnică insuficientă a instituţiei sale. „Noi sîntem constrînşi să executăm lucrări, inclusiv de defrişare a arborilor uscaţi, avînd la dispoziţie un buget care acoperă cheltuielile noastre în proporţie de numai 20%. În aceste condiţii noi sîntem obligaţi să muncim şi în zilele de odihnă. Am vrea ca în bugetul municipal pentru anul viitor să fie prevăzute cheltuielile Asociaţiei în volumul necesar", a declarat Haruţa.
În acest context a fost abordată chestiunea privind asigurarea securităţii locuitorilor orașului şi protecţiei zonelor verzi. Consilierii au examinat proiectul deciziei privind stabilirea hotarelor zonelor verzi, elaborat de fracţiunea comuniştilor şi a celor fără de partid. În document se stipulează că Direcţia socio-ecologică, precum şi Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, în comun cu structurile competente ale puterii centrale, trebuie să stabilească hotarele zonelor verzi în municipiul Chişinău şi să prevadă limitele protecţiei lor.
Conform iniţiativei legislative, deja la 1 septembrie conducătorii subdiviziunilor nominalizate ale Primăriei trebuie să prezinte Consiliului municipal planurile-scheme ale delimitării zonelor verzi, precum şi dislocarea hotarelor protecţiei lor. În acelaşi timp, reprezentanţii organelor locale ale puterii tuturor unităţilor administrativ-teritoriale de primul nivel ale municipiului Chişinău urmează să respecte deciziile adoptate şi să instituie pe teritoriile din subordinea lor hotarele în ordinea stabilită.
Fracţiunea comuniştilor şi a celor fără de partid îşi asumă obligaţia să informeze Ministerul Mediului în caz de adoptare a deciziei pozitive în legătură cu această iniţiativă legislativă. Controlul asupra respectării hotarului zonelor verzi, în afară de organele puterii locale de primul nivel, revine primarului general de Chişinău, Dorin Chirtoacă.
Unul dintre autorii proiectului de decizie, şeful fracţiunii PCRM şi a celor fără de partid în Consiliul municipal, Vasili Chirtoca, a specificat importanţa acestui document. „Aş vrea să atrag atenţia asupra faptului că cele mai protejate teritorii ale zonelor verzi şi parcurilor sînt cele care au garduri. Este notabil exemplul Dendrariului din Chişinău. Bravo domnului Haruţa pentru munca de acolo. Dendrariul este îngrădit, bine amenajat şi protejat de atentate din afară. După cum se spune, ochii se bucură cînd intri încolo. Sînt mulţi doritori de a distruge zonele verzi şi trebuie să luptăm cu ei. Eu propun această iniţiativă, care va permite de a proteja legislativ zonele verzi şi parcurile de construcţii ilicite", a specificat Chirtoca.
Chirtoca: Atentatele asupra zonelor verzi ale Chișinăului trebuie stopate (FOTO, VIDEO)
Anterior, Vasili Chirtoca a abordat de nenumărate ori problema privind necesitatea asigurării securităţii mai bune a zonelor verzi şi de parcuri ale Chişinăului, suprafeţele cărora se reduc vertiginos. Potrivit lui, de crearea acestei tendinţe negative sînt de vină primarul general, Dorin Chirtoacă, şi echipa lui de liberali-colegi de partid, care admit construcţia ilicită pe sectoare care au nevoie de protecţie.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1559
- Populația:
- 2375 locuitori
Visoca este un sat şi comună din raionul Soroca. Visoca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 40 km de orașul Soroca și la 196 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2375 de oameni. Satul Visoca fost menționat documentar în anul 1559.
Comments
(0)