18 june 2016, 12:20 views 6030
Austria va deschide Ambasadă la Chişinău
18 june 2016, 12:20 views 6030

Austria va deschide Ambasadă la Chişinău

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a primit ieri pe Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Austriei în Republica Moldova, cu reședința la București, Excelența Sa, Gerhard Reiweger, într-o vizită de sfîrșit de mandat, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

Președintele Timofti a salutat mandatul diplomatului austriac în țara noastră, menționînd că prezența și activitatea Ambasadei la Chișinău a fost omniprezentă, chiar dacă reşedinţa este la București.

Șeful statului a apreciat bunele relații economice dintre cele două state, accentuînd că, în prezent, 42 de firme cu capital austriac activează pe teritoriul Republicii Moldova. „Și la construcţia tronsonului de drum Chișinău – Soroca a contribuit o firmă austriacă. Este drumul pe care circul des, deoarece duce spre casa părintească", a spus Președintele.

Ambasadorul Reiweger a menționat că Moldova este o țară importantă pentru politica externă a Austriei și deschiderea unei noi reprezentanțe diplomatice, la Chișinău, va dinamiza dialogul politic și schimburile comerciale moldo-austriece.

Oficialii au discutat și referitor la subiectul transnistrean. În context, președintele Timofti a pledat pentru o abordare tranșantă a OSCE în medierea conflictului din stînga Nistrului și pentru retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, a cărei staționarea compromite statutul de neutralitate al statului.

Începînd cu 2017 Austria va prelua președinția OSCE, diplomatul austriac menționînd că subiectul transnistrean va fi unul prioritar pe agenda mandatului.

În context, președintele Timofti și-a exprimat speranța că grație statutului său de neutralitate, Austria va fi mai înțelegătoare în privința situației din Republica Moldova, de asemenea, stat neutru.

La finalul întrevederii, președintele Timofti și–a exprimat certitudinea că relațiile dintre cele două state vor cunoaște o ascensiune pe durata mandatului președintelui Austriei, Van der Bellen, ales în scrutinul din 22 mai 2016.

Source: www.moldpres.md

Keywords:

Austria , ambasada

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1901
Populația:
57 locuitori

Buneţi este un sat din cadrul comunei Tohatin, municipiul Chișinău. Satul are o suprafaţă de circa 0.64 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 4.70 km. Localitatea se află la distanța de 6 km de municipiul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 57 de oameni. Satul Buneți a fost înființat în anul 1901.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.