23 february 2016, 10:48 views 5332
Peste o mie de coşuri de gunoi vor fi instalate în capitală
23 february 2016, 10:48 views 5332

Peste o mie de coşuri de gunoi vor fi instalate în capitală

Peste o mie de coşuri de gunoi urmează a fi instalate în perioada următoare în capitală. Prioritar, acestea vor fi amplasate în staţiile de aşteptare ale transportului public, precum şi în parcuri şi scuaruri.

Şeful Direcţiei locativ-comunale şi amenajare, Petru Gontea, a declarat la şedinţa operativă de la Primărie, că cele peste o mie de coşuri au o capacitate de 49 de litri, comparativ cu cele de 29 de litri, care se regăsesc acum în oraş. Până în prezent au fost instalate circa 40 de unităţi noi, iar celelalte urmează a fi amplasate în decurs de o lună.

Totodată, Petru Gontea a spus că pe lângă cele o mie de coşuri, vor mai fi instalate altele o sută. Este vorba despre modele ce includ trei secţiuni pentru colectarea selectivă a gunoiului. Potrivit lui, în prezent în capitală ar fi nevoie de circa cinci mii de coşuri de gunoi.

Cele peste o mie de unităţi au costat circa trei milioane de lei, bani oferiţi de Ministerul Mediului şi de Primăria capitlaei.

Source: www.ipn.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XIX
Populația:
432 locuitori

Halahora de Jos este un sat din cadrul comunei Halahora de Sus, raionul Briceni. Satul se află la o distanță de 15 km de orașul Briceni, 36 km de stația de cale ferată Ocnița, 223 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 432 de oameni. Satul Halahora de Jos a fost întemeiat în secolul al XIX-lea.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.