|
Primarul general a semnat ilegal contractul scandalos privind parcările
Dorin Chirtoacă a realizat din nou o combinație deja obișnuită pentru el – a semnat un contract cu o companie străină pentru o sumă enormă (este vorba despre 1,1 miliarde de euro), fără a consulta Consiliul municipal, comunică NOI.md.
Vitalie Mucan, consilier din partea PSRM, fiind membru al comisiei de profil, care se ocupă de problemele transportului în municipiu, a atras atenția consilierilor asupra faptului că pe agenda de lucru a ședinței Consiliului municipal din 10 decembrie 2015 a fost trecută chestiunea privind aprobarea contractului de parteneriat public-privat între Primăria municipiului Chișinău și Compania EME ParkleitsystemGmbH privind amenajarea, organizarea și gestionarea parcărilor cu plată. Raportor la acest proiect a fost numit Igor Gamrețchi, șeful Direcției generale transport public și căi de comunicație.
Dorin Chirtoacă a exclus însă această chestiune de pe agenda de lucru. Ulterior, în „Monitorul oficial" a apărut o informație precum că această companie de consultanță, care a cîștigat concursul, a fost aprobată prin decizia Consiliului municipal din 10 decembrie 2015 și Primăria a semnat cu aceasta contract de parteneriat public-privat la 10 decembrie 2015. Cu alte cuvinte, primarul general și-a depășit atribuțiile și a comis abuz de serviciu, obligînd prin acest contract Primăria să transmită unei companii străine minimum 27,5 mii de locuri de parcare, construite din contul orașului, și permițîndu-i să adune bani pentru ele.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1671
- Populația:
- 1559 locuitori
Berlinţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Berlinţi şi Caracuşenii Noi. Satul Berlinţi este situat la o distanţă de 14 km de oraşul Briceni, la 12 km de staţia de cale ferată Lipcani şi la 240 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1559 de oameni. Prima atestare documentară a satului Berlinţi datează din septembrie 1671. La acea dată satul se numea Bîrlinţi şi era în componenţa ţinutului Hotin.
Comments
(0)