03 june 2015, 11:01 views 14833
Municipiile Chişinău şi Bălţi vor avea un statut nou
Photo: panoramio.com
03 june 2015, 11:01 views 14833

Municipiile Chişinău şi Bălţi vor avea un statut nou

Deputaţii au votat la 5 martie proiectele de hotărâre cu privire la constituirea a două grupuri de lucru, care vor elabora noul statut al municipiilor Chişinău şi Bălţi. Propunerea a venit din partea PLDM. Grupurile vor fi formate din câte nouă deputaţi, reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice care au acces în Parlament.

Potrivit iniţiativelor legislative, în termen de 60 de zile, cele două grupuri vor elabora proiectele de lege privind statutul municipiului Chişinău şi cel al municipiului Bălţi, iar ulterior le vor prezenta Parlamentului spre adoptare.

Pentru elaborarea proiectului privind statutul municipiului Chişinău au fost desemnaţi socialiştii Vlad Batrîncea şi Vasile Bolea; democratele Valentina Buliga şi Efrosinia Greţu; comuniştii Boris Golovin şi Alexandru Banicov; liberal-democraţii Vlad Filat şi Iurie Ţap şi liberalul Ion Casian. Deputaţii vor defini care sunt principiile de organizare şi funcţionare a municipiului Chişinău şi a unităţilor administrativ-teritoriale din componenţa acestuia; competenţele Consiliului municipal; atribuţiile primarului, viceprimarilor; secretarului Consiliului municipal; pretorilor, a vicepretorilor şi principalele sarcini ale preturilor; modalitatea de formare a patrimoniului municipiului şi de gestionare a acestuia ș.a.

De cealaltă parte, legislatorii din grupul care vor elabora iniţiativa privind statutul municipiului Bălţi vor stabili principiile generale de organizare şi funcţionare a celui mai important oraş din partea de nord a țării. Din grup fac parte deputaţii Alexandr Nesterovschi şi Victor Sorocean din PSRM. PDM şi PL au nominalizat aceleaşi persoane ca şi în cazul comisiei pentru Chişinău, iar PCRM i-a delegat pe Elena Bodnarenco şi Vasile Panciuc. PLDM va fi reprezentat în comisie de Tudor Deliu şi Aliona Goţa.

Source: trm.md

Keywords:

Chisinau , Balti , localitati , oraș

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1639
Populația:
1450 locuitori

Sociteni este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Sociteni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Ialoveni și la 14 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1450 de oameni. Satul Sociteni a fost menționat documentar în anul 1639.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.