02 december 2019, 10:30 views 13512
La Tiraspol, va avea loc expoziția lucrărilor fiicei unui celebru academician (Foto)
02 december 2019, 10:30 views 13512

La Tiraspol, va avea loc expoziția lucrărilor fiicei unui celebru academician (Foto)

În casa-muzeu memorial a academicianului N.D. Zelinski (1861-1953), cu acazia aniversării a 158 de ani de la nașterea marelui chimist nu numai al secolului trecut, dar și al tuturor timpurilor, a fost deschisă expoziția cu operele pitorești ale fiicei sale, Raisa Zelinski-Plate (1910-2001).

Bineînțeles, acest eveniment este un motiv în plus să ne amintim de viața și activitatea concetățeanului nostru ilustru. La deschiderea expoziției au participat reprezentanți ai comunității științifice și pedagogice din Transnistria, conducerea municipală a culturii, elevi, studenți, precum și un oaspete din Rusia - Galina Galagan, președintele Asociației Internaționale a lucrătorilor din cultură şi artă (MARKIS).

Despre contribuția enormă a lui Nikolae Dmitrievici Zelinski la dezvoltarea mondială a chimiei organice a vorbit prorectorul pentru activitate științifică și inovatoare a PSU, doctor în chimie, profesorul Elena Bomeșco: "Aceasta este cea mai dificilă secțiune a chimiei, unde și astăzi mai există un număr mare de "pete albe". Zelinski a fost printre pionierii acestei științe - unul dintre liderii în domeniul înțelegerii proceselor vieții, a ecologiei, a locului omului în lume ".

Benzina de înaltă calitate, atît de necesară civilizației moderne, zborul omului în spațiu și multe altele, ar fi fost imposibile fără descoperirile lui Zelinski și a unei grupe de oameni de știință create de el. Însă, desigur, cea mai renumită invenție a chimistului geniu este mască pentru gaze care a salvat și continuă să salveze multe vieți în războaie aprigi și în alte situații de urgență.

Foarte interesant este însăși originea lui Zelinski. Versiunea frumoasă și semilegendară spune că străbunicul marelui chimist era un băiat turc care, în timpul asediul cetății Izmail de către Suvorov, s-a ascuns în podul unei care ardea, a fost observat de însuși Alexandru Vasileevici și salvat din foc la ordinul acestuia.

N. D. Zelinski s-a născut în anul în care ierarhia a fost abolită în întregul Imperiu Rus prin cel mai înalt decret al lui Alexandru al II-lea și a murit în anul morții lui Iosif Stalin – sînt ani foarte importanți pentru istoria omenirii. O asemenea viață lungă, o asemenea biografie titanică a început cîndva în orașul Tiraspol. Este surprinzător faptul că casa lui Zelinski a supraviețuit tuturor cataclismelor secolului XX și din 1987 a devenit muzeu. La crearea acestuia a ocntribuit R.N. Zelinskaia-Plate, care a venit regulat la Tiraspol și a donat muzeului mai multe din tablourile sale pitorești, o parte dintre ele fiind prezentate la expoziția actuală. Artista a lucrat în stil realist, creînd îndeosebi multe portrete. Apropo, ea a absolvit școala de muzică Gnessin în clasa de pian (mama, Ievghenia Kuzmina-Karavaeva, a doua soție a lui Zelinski, a fost pianistă). Este interesant faptul pe unul din portretele lui Zelinski-Plate este reprezentat sculptorul Olga Ostrovskaia - autorul bustului lui N. D. Zelinski, instalat lîngă gimnaziului umanitar-matematic din Tiraspol. Se pare că în familia marelui Zelinski nu existau oameni mediocri care nu aveau legătură cu creația. De exemplu, cel mai mare fiu, Nicolai, a devenit, de asemenea, un chimist remarcabil, iar cel mai mic, Felix - un jurnalist internațional și expert în științe japoneze. Știința și cultura au coexistat armonios aici, așa cum ar trebui să fie, în mod ideal. Așa era pe vremuri în multe familii rusești inteligente. Astăzi trăim într-o lume foarte schimbată, instabilă la nivel global, dar vreau să cred că cele mai bune tradiții ale trecutului nostru vor fi păstrate și vor reînvia precum rădăcinile sănătoase care păstrează viața pomului – a poporului, a Lumii rusești.

Source: noi.md

Keywords:

expoziție , Tiraspol

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1545
Populația:
18320 locuitori

Străşeni este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Străşeni. Amplasat în partea centrală a republicii, în valea rîului Bîc, oraşul Străşeni este situat la 23 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituie 18320 locuitori. Prima atestare documentară a satului Străşeni datează din 1545, cînd Alexandru Voievod, domnul Moldovei, confirma mănăstirii Pobrata o jumătate de moşia Străşenilor.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.