12 june 2023, 13:15 views 3143
Festivalul Cultural Medieval se va desfășura la Soroca ©
12 june 2023, 13:15 views 3143

Festivalul Cultural Medieval se va desfășura la Soroca ©

În zilele de 16 și 17 decembrie 2023, Consiliul Raional Soroca va organiza Festivalul Cultural Medieval ,,Soroca Porți Deschise”. Evenimentul se va desfășura în cadrul Proiectului ,,Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, implementat de Consiliul Raional Soroca, în parteneriat cu Consiliul Județean Vaslui și Muzeul Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui.

Această amplă manifestare cultural-artistică va promova tradițiile vestimentare, meșteșugurile tradiționale, dansul, muzica și teatrul medieval, precum și echipamentul de luptă și emblemele medievale moldovenești din perioada epocii lui Ștefan cel Mare, sprijinind educația pentru valorificarea culturii și civilizației medievale din zona eligibilă proiectului. Evenimentul cultural este preconizat a se desfășura în locațiile CONSILIUL RAIONAL SOROCA, CETATEA SOROCA și MUZEUL SOROCA .

Astfel, așteptăm publicul doritor să intre în atmosfera a două zile de sărbătoare medievală așa cum erau ele în epoca lui Ștefan cel Mare și să participe activ la diverse activități culturale care reprezintă scene de teatru medieval, spectacole de muzică și dans medieval, reconstituiri de lupte medievale, ateliere meșteșugărești medievale, produse culturale și embleme personalizate, specifice epocii lui Ștefan cel Mare, inclusiv steaguri medievale de luptă și steme ale Țării Moldovei, pentru a promova patrimoniul cultural-istoric de pe ambele maluri ale Prutului.

Proiectul transfrontalier comun își propune să contribuie la promovarea și conservarea patrimoniului cultural și istoric al Raionului Soroca și al Județului Vaslui din România, prin restaurarea monumentelor istorice reprezentative situate în zonă și prin organizarea de evenimente culturale transfrontaliere. Tocmai de aceea, vor fi invitați și oaspeți din Județul Vaslui – care vor participa la parada costumelor de epocă și la spectacolul de dansuri medievale.

Programul Festivalului Medieval de la Soroca va include Parada costumelor medievale de epocăReconstituiri de lupte medievaleConcursuri de tragere cu arcul, un Maraton de activități medievale cu premiiMaster Class-uriProiecție de film istoric, un Concurs de desen cu tematică medievală, dar și un Program artistic al ansamblurilor folclorice raionale.

Evenimentul constituie o ocazie perfectă pentru o evadare din vâltoarea vieții cotidiene direct în negura vremurilor mărețe din care ne tragem. Prin programul acestui Festival Medieval de la Soroca la care vă așteptăm cu drag, organizatorii își propun cultivarea spiritului patriotic și a identității naționale, glorificând obârșia comună a moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului și oferind publicului șansa de a se scălda în măreția timpurilor vestitului voievod Ștefan cel Mare, în preajma acestui exemplu viu de ctitorire a sa - care îl reprezintă emblema acesor meleaguri, Cetatea Soroca.

Așadar, sărbătorile de iarnă vor începe de la Soroca. Fiți, deci, bineveniți în zilele de 16 și 17 decembrie 2023 la Festivalul Medieval,,Soroca - Porți Deschise"! Aici veți avea posibilitatea de a înțelege măreția și puterea de altădată a Țării Moldovei lui Ștefan-Vodă, strămoșul nostru común. El reprezintă pentru noi, toți, modelul de virtute creștină și onoare cavalerească al neamului nostru, iar prin ceea ce ai să vezi la acest grandios eveniment cultural te vei simți mândru că îi aparții acestui popor legendar!

MOTTO: “Un popor care nu își cunoaște istoria este

ca un copil care nu își cunoaște părinții”

(Nicolae Iorga)

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1429
Populația:
3265 locuitori

Gordineşti este un sat şi comună din raionul Edineţ. Gordineşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Gordineşti se află la o distanţă de  15 km de oraşul Edineţ şi la 220 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 3265 de oameni. Prima atestare documentară a satului Gordinești, la acea dată cu numele Neagăuți, datează din 27 mai 1429.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.