|
Traseul Soroca-Arionești-Otaci va fi reabilitat
Cu sprijinul finanțatorilor externi, Guvernul Republicii Moldova își propune reabilitatea traseului Soroca-Arionești-Otaci, în curînd urmînd să înceapă lucrările de modernizare.
Ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, spune că prioritatea Executivului este reabilitarea traseelor naționale și regionale, fapt ce va oferi cetățenilor acces la infrastructură de calitate, va asigura atragerea investițiilor și va contribui la creșterea economică, notează IPN.
Ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale spune că pentru anul 2023, Executivul deja a obținut credite în valoare de 600 de milioane de euro, banii fiind destinați reabilitării drumurilor.
„Avem 600 de milioane de euro deja contractate de la trei donatori, BERD, BEI și Banca Mondială. Unul dintre obiective este traseul de peste 90 km Soroca-Arionești-Otaci, la moment pe acest proiect se desfășoară achiziția lucrărilor. Proiectul a fost deja acceptat de finanțatori, conform procedurilor băncii urmează să fie identificat antreprenorul și să demareze lucrările sub monitorizarea strictă a companiei de supervizare”, a spus Lilia Dabija în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Lilia Dabija spune că deși anul 2022 a fost unul al crizelor suprapuse, Guvernul a reușit nu doar reabilitarea parțială a drumurilor, dar și construcția unor drumuri noi. Performanța a fost realizată din banii fondului rutier și din banii contractați de la finanțatorii externi.
„Anul trecut am reabilitat 300 km de drumuri, dintre care 43 km sunt drumuri noi, e vorba de ocolirea orașului Comrat, drumul de ocolire Porumbrei-Cimișlia, reabilitarea unui sector al centurii municipiului Chișinău de 6 km, un sector foarte așteptat de majoritatea cetățenilor. Acum cu suportul Băncii Mondiale suntem la ultima etapă de beneficiere a unui alt credit în valoare de peste 120 milioane de dolari, din acești bani vor fi reabilitate alte cinci drumuri. Sute de cetățeni din localitățile Moldovei vor beneficia de drumuri regionale reabilitate”, a explicat ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Recent, Cabinetul de Miniștri a aprobat programul privind repartizarea mijloacelor Fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2023, în valoare de 1,48 miliarde lei. Potrivit documentului, banii vor fi repartizați pentru întreținerea și reparația construcțiilor inginerești și a drumurilor publice naționale cu o lungime totală de 5 951 km.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1806
- Populația:
- 2248 locuitori
Burlăceni este un sat şi comună din raionul Cahul. Din componenţa comunei fac parte localităţile Greceni și Burlăceni. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Cahul și la 187 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2248 de oameni. Satul Burlăceni a fost menționat documentar în anul 1806.
Comments
(0)