|
Photo: prime.md |
160 de moldoveni vor să devină „Meşterul Anului”
Elicoptere, tancuri, nave maritime şi turnuri au fost aduse astăzi la concursul naţional "Meşterul anului". Evenimentul, la care au participat peste 160 de oameni, a fost organizat de Ministerul Muncii. Cîştigătorul va beneficia de o excursie în Turcia.
Mihai Cernei a prezentat la concurs o trotinetă. Bărbatul spune că meştereşte diverse obiecte din copilărie, doar că atunci le făcea din
sîrmă.
Victor Tacu a muncit ani de zile peste hotare. Lucrarea prezentată la concurs este o dedicaţie pentru moldovenii care îşi părăsesc ţara pentru a cîştiga o bucată de pîine.
Vizitatorii spun că lucrările reprezintă adevărate opere de artă.
Ministrul Muncii, Valentina Buliga, a menţionat că organizatorii evenimentului îşi propun să promoveze meşterii talentaţi şi să-i ajute să-şi găsească mai uşor de lucru.
Cred că este un model de parteneriat pentru a avea un dialog constructiv cu agenţii economici, cu instituţiile academice, pentru a ridica prestigiul profesiilor muncitoreşti, pentru că un muncitor calificat este şi un specialist bine plătit, spune Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
Cîştigătorul premiului întîi din acest an se va bucura de o călătorie de 7 zile în Turcia, iar cei de pe locurile doi şi trei se vor alege cu televizor LED şi, respectiv, un aparat de aer condiţionat.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1431-1433
- Populația:
- 803 locuitori
Tuzara este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Novaci, Tuzara și Seliştea Nouă. Localitatea se află la distanța de 1 km de orașul Călărași și la 54 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 803 oameni. Satul Tuzara a fost menționat documentar în anul 1431-1433.
Comments
(0)