|
Un nou volum despre soprana Maria Cebotari, lansat la Chișinău
La Academia de Ştiinţe a Moldovei a avut loc astăzi lansarea cărţii „Maria Cebotari – Stea rătăcitoare" de Aurelian Dănilă, doctor habilitat în studiul artelor, profesor universitar, laureat al Premiului Naţional.
Volumul este la ediţia a II-a şi cuprinde noi informaţii, mărturii inedite, fotografii, documente cu şi despre cunoscuta cîntăreaţă de operă din prima jumătate a sec. XX. Cartea a apărut în limbile română şi rusă.
Solicitat de MOLDPRES, Aurelian Dănilă a afirmat că în actuala ediţie a lucrării a adăugat noi informaţii, furnizate de mai multe persoane din Germania, care au cunoscut-o pe marea noastră cîntăreaţă.
„O revistă germană scria că Maria Cebotari este o stea a Basarabiei, rătăcită prin lume. De aici am preluat şi titlul volumului. Mă bucur că lucrarea este bilingvă, astfel încît şi vorbitorii de limbă rusă vor cunoaşte aspecte din viaţa şi activitatea cîntăreţei", a specificat Aurelian Dănilă.
Potrivit academicianului Mihai Cimpoi, prin intermediul acestui volum, Maria Cebotari este readusă acasă şi inclusă în circuitul valoric european.
Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei Gheorghe Duca a constatat că această carte face imagine ţării şi culturii noastre. „Prin intermediul Mariei Cebotari, am promovat cultura noastră în lumea întreagă. Sper că volumul va fi tradus şi în limba germană, astfel încît acesta să fie citit şi în ţara în care ea a activat", a accentuat Gheorghe Duca.
Aurelian Dănilă este autor al monografiilor „Maria Cebotari în amintiri", „În dialog cu dirijorul Alexandru Samoilă", „Lilia Amarfii – prinţesa operetei", „Opera din Chişinău", „Valentina Saviţcaia", „Opera moldovenească, ediţie enciclopedică", „Mihail Munteanu, o viaţă dedicată operei" ş.a.
Reamintim, că multe informații despre Creaţia populară, Literatura moldo-slavonă, Literatura medievala, Literatura sec. XVIII – prima jumătate a sec. XIX, Literatura clasică a doua jumătate a sec. XIX – începutul sec. XX, Literatura din Basarabia interbelică şi literatura din RASSM, Literatura contemporană, Literatura postmodernistă și Biblioteca de literatură pot fi găsite la compartimentul «Cultura» al proiectului moldovenii.md.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1853
- Populația:
- 1464 locuitori
Sofia este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Sofia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Hîncești și la 56 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1464 de oameni. Satul Sofia a fost menționat documentar în anul 1853.
Comments
(0)