|
84 de ani de la naşterea scriitorului Dumitru Matcovschi
Poetul, prozatorul, dramaturgul şi publicistul Dumitru Matcovschi ar fi împlinit astăzi 84 de ani.
S-a născut la 20 octombrie 1939, în localitatea Vadul-Rașcov, Soroca. După absolvirea școlii, și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova (1957-1961). Ulterior, este angajat la ziarul „Moldova Socialistă”, în calitate de redactor, apoi devine redactor-șef adjunct la săptămînalul „Cultura” (1966-1970). Între anii 1988-1997 este redactor-șef la revista „Nistru”.
Dumitru Matcovschi a debutat în poezie în 1963 cu volumul „Maci în rouă”. În 1969 apare volumul de versuri "Descîntece de alb şi negru", care imediat după apariţie este interzis de cenzura sovietică, considerat subversiv.
Dumitru Matcovschi este bine cunoscut și în calitate de dramaturg. Piesele de teatru ”Preşedintele”, ”Cîntec de leagăn pentru bunici”, ”Piesă pentru un teatru provincial”,” Pomul vieţii”, ”Abecedarul”, ”Ion Vodă cel Viteaz”,” Sperietoare”, ”Tata”, ”Troiţa”, ”Bastarzii” ş.a. au fost montate pe scenele tuturor teatrelor din Republica Moldova.
Dumitru Matcovschi este scriitorul și dramaturgul dăruit în totalitate literaturii, unul dintre liderii renașterii naționale. După o activitate prodigioasă în domeniul publicisticii și literaturii, scriitorul este decorat, în 1989, cu Premiul de Stat al Republicii Moldova, în 1997 se învrednicește de Premiul pentru Poezie „Nichita Stănescu”, iar în 1995 i se acordă „Ordinul Republicii”.
În 1996 Dumitru Matcovschi este ales Membru titular al Academiei de Ştiinţe din R.Moldova, iar în 2010 este desemnat Cetăţean de onoare al municipiului Chișinău.
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- Обнародованы подробности операции по эвакуации молдавских граждан из Ливана
- Важное сообщение посольства Молдовы в Израиле
- Update: Сколько молдаван попросили эвакуировать их из Ливана
- Планета начала жить в другом измерении
- Эта трава входит в число выдающихся целительных трав!
- Самое страшное для человека - это превратиться в спящего с открытыми глазами - Сухомлинский
- Архитектурное чудо Индии — древний колодец Рани-ки-вав (+Фото)
- Хотите жить? — Действуйте! - Щетинин
- 10 победителей конкурса фотографий дикой природы WPOTY
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1922
- Populația:
- 295 locuitori
Constantinovca este un sat din cadrul comunei Valea Adîncă din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Camenca și la 90 km de Chișinău. Populaţia satului Constantinovca alcătuia 295 de oameni în anul 2004. Satul Constantinovca a fost înființat în anul 1922.
Comments
(0)