Luna plină poate perturba somnul, se confirmă științific
Foto: medportal.ru |
Este mai greu să dormim atunci cînd pe cer este Lună plină, susţine o echipă de oameni de ştiinţă elveţieni în cadrul unui studiu care oferă, conform lor, o primă dovadă ştiinţifică asupra influenţei ciclului lunar asupra somnului oamenilor. Studiul a fost publicat în revista Current Biology.
Echipa de cercetători de la Spitalul Universitar de psihiatrie din Basel, a studiat 30 de voluntari care au fost trimişi la culcare într-un spaţiu amenajat într-un laborator.
Oamenii de ştiinţă le-au monitorizat activitatea cerebrală, mişcările oculare şi le-au măsurat nivelul anumitor secreţii hormonale pentru a ajunge la concluzia că odată cu ciclul lunar se modifică şi calitatea somnului.
Astfel, atunci cînd este Lună plină, activitatea cerebrală legată de faza profundă a somnului se diminuează cu 30% iar subiecţii au avut în medie nevoie de 5 minute în plus pentru a putea adormi. De asemenea, durata somnului a fost mai scurtă în medie cu 20 de minute.
Participanţii la experiment au apreciat că somnul lor a fost de o calitate mai slabă în perioada cu Lună plină şi au înregistrat niveluri mai mici de melatonină în organism, un hormon care reglează somnul şi ciclul somn-veghe.
„Ciclul lunar pare să aibă o influenţă asupra somnului uman, chiar şi dacă nu vedem Luna şi nu ştim dacă respectiva noapte este sau nu Lună plină”, explică cercetătorii.
Sursa: medportal.ru
- Важное объявление для граждан Молдовы в Израиле, касающееся водительских прав
- Важное сообщение посольства Великобритании в Молдове
- Как отказаться от второго гражданства?
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- Взрослые учат животных, а дети их просто любят (Фото)
- Более ста молодых людей приняли участие в Чистых играх в заповеднике Старый Оргеев ©
- Овес - эликсир жизни
- Женщина спасла льва до того, как он ушёл с этого мира и он трогательно попрощался с ней
- Хирурги разработали рецепт супа, чтобы пациенты худели перед операцией
- Всю жизнь я делал то, что велело сердце - Куклачев
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1811
- Populația:
- 3926 locuitori
Cioc-Maidan este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Comuna Cioc-Maidan este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 18 km de municipiul Comrat și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 3926 de locuitori. Satul Cioc-Maidan a fost întemeiat în anul 1811.
Comments
(0)