![]() |
O Unitate de Primiri Urgente va fi construită în cadrul Institutului de Medicină Urgentă
O Unitate de Primiri Urgente va fi construită în cadrul Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău. Iar Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Clinic municipal Bălți va fi reconstruită, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Într-un răspuns oferit Agenției de Presă IPN, se menționează că investițiile, preconizate în mărime de 1,3 milioane de euro, vor fi făcute prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova pentru anii 2014-2020, în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de operare a Serviciului Mobil de Urgență, Resuscitare și Descarcerare (SMURD) și de pregătire a personalului de intervenție în situații de urgență în zona transfrontalieră dintre Republica Moldova și România". Lucrările urmează să fie executate în termen de 36 de luni din data semnării contractului de finanțare, acțiune care urmează să aibă loc pe parcursul acestui an.
Unitatea de Primiri Urgente din capitală va fi o clădire separată pe teritoriul Institutului de Medicină Urgentă și va fi amenajată pe zone: zona de triaj, zona de resuscitare (Cod roșu), zona pentru evaluare și tratament imediat (Cod galben), zona pentru evaluare și tratament a urgențelor minore (Cod verde), zona de supraveghere (monitorizare și tratament pînă la 24 de ore), zona albastră.
În cadrul proiectului vor fi asigurate doar lucrările de construcție. Pentru dotarea Unității cu echipament de înaltă performanță, Institutul de Medicină Urgentă este în proces de identificare a unor noi oportunități investiționale.
Actualmente, în cadrul instituției medicale activează Departamentul de medicină urgentă, care își onorează obligațiunile temporar în spațiile fostei Secții de internare. Zilnic aici sunt consultați peste 200 de pacienți. Numărul adresărilor pe parcursul anului ajunge la 73 de mii și este în creștere cu 5% anual.
Source:
Важное сообщение для граждан Молдовы в России
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
Валерий Катрук: "Важно сохранять связь с природой. В этом кроется источник силы, вдохновения и истин…
Каково место Молдовы в топе самых сильных паспортов
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
- На Марсе впервые нашли жидкую воду в больших количествах
- Секрет древних врачевателей! Всего 1 это движение в 3 раза улучшит здоровье!
- Академик Щетинин о спиртном
- 5 островов, которые прозвали проклятыми и обходят стороной (+Фото)
- Новинки сельхозтехники от ATC-Agrotehcomerț на выставке TehAgroFest 2024 ©
- 264 часа без сна: блогер попытался установить мировой рекорд — почему это опасно и бессмысленно?
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 800 locuitori
Băneştii Noi este un sat din cadrul comunei Băneşti, raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanţă de 10 km de oraşul Teleneşti şi la 92 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 800 de oameni. Satul Băneştii Noi a fost menționat documentar în anul 1910.
Comments
(0)