27 september 2017, 12:45 Health views 3269
Peste 120 de medicamente vor apărea în farmacii
27 september 2017, 12:45 Health views 3269

Peste 120 de medicamente vor apărea în farmacii

Peste 120 de medicamente noi vor fi comercializate în farmaciile din țară. Acestea au fost autorizate în luna august de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM).

Serviciul de presă al AMDM a comunicat astăzi că medicamentele, care au fost autorizate pentru prima dată pe piața țării noastre, sunt destinate bolnavilor cu insuficienţă cardiacă, scleroză multiplă, tratarea bolilor cavităţii nazale şi infecţiilor căilor respiratorii etc.

AMDM a înregistrat şi prețurile noi de producător pentru 251 produse. În medie, în monedă naţională, acestea sunt cu aproape 11% mai mici faţă de cele existente până acum în Catalogul național de prețuri de producător la medicamente. Potrivit legislaţiei în vigoare, preţurile de producător sunt valabile în decurs de un an, după care urmează a fi reevaluate.

Totodată, în luna august au fost acordate 220 de autorizații pentru importul medicamentelor. În aceeași perioadă, Laboratorul pentru controlul calităţii medicamentelor al AMDM a verificat peste 2700 de loturi cu preparate farmaceutice, toate fiind recunoscute de calitate, eficiente şi inofensive.

Source: moldpres.md

Keywords:

medicamente , farmacii

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1694
Populația:
3389 locuitori

Tomai este un sat şi comună din raionul Leova. Tomai este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Leova și la 96 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3389 de oameni. Satul Tomai a fost menționat documentar în anul 1694.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.