Sportivii moldoveni – învingători ai concursului european "Voievod-2013"
În weekendul trecut, la Chişinău a avut loc a avut loc campionatul eurasiatic "Voievod-2013". Sportivii moldoveni s-au clasat pe locul I la probele pe echipe. Pe locul II se află echipa din Azerbaidjan, iar pe locul al III-lea ‒ sportivii din Letonia.
În mod tradiţional, în cadrul festivalului a avut loc ceremonia de înmînare a copiei sabiei lui Ștefan cel Mare și a unei icoane. De această dată, acest premiu simbolic a fost cîștigat de descendentul marelui scriitor Alecu Russo, președintele executiv al Comunității Moldovenilor din România, Marian Russo. Potrivit organizatorilor campionatului, premiul a fost acordat pentru promovarea valorilor și tradițiilor poporului moldovenesc.
"Mă bucur foarte mult că am fost invitat la acest eveniment, sînt mîndru de acest premiu și cred că tînăra generație de sportivi va reprezenta cu onoare Republica Moldova la competițiile internaționale", a spus Marian Russo.
"Sîntem foarte mulţumiţi de faptul că la festivalul nostru au venit echipe puternice din străinătate. Din partea R.Moldova s-au prezentat sportivii cei mai pregătiți din diferite regiuni, inclusiv de pe malul stîng al Nistrului. Sperăm că, la fel ca în anii precedenți, ei vor demonstra rezultate bune", a declarat președintele Federației "Voievod", Nicolae Pascaru.
"Ne place foarte mult să venim în Moldova. Campionatul este puternic, vedem aici mulți băieţi cu experiență, de aceea participarea la el este interesantă", a spus sportiva din Letonia, Ana Solomco.
Festivalul european „Voievod -2013” s-a desfăşurat pentru a treia oară, reunind peste 300 de participanți din 10 de țări. Printre aceștia se numără sportivi din Rusia, Ucraina, Azerbaidjan și Letonia.
- Важное объявление для граждан Молдовы в Израиле, касающееся водительских прав
- Важное сообщение посольства Великобритании в Молдове
- Как отказаться от второго гражданства?
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- Слово о Личности с большой буквы. О педагоге-новаторе Михаиле Щетинине
- Щенячая терапия (Видео)
- Взрослые учат животных, а дети их просто любят (Фото)
- Более ста молодых людей приняли участие в Чистых играх в заповеднике Старый Оргеев ©
- Овес - эликсир жизни
- Женщина спасла льва до того, как он ушёл с этого мира и он трогательно попрощался с ней
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1429
- Populația:
- 1786 locuitori
Pîrjolteni este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Pîrjolteni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Călărași și la 61 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1786 de oameni. Satul Pîrjolteni a fost menționat documentar în anul 1429.
Comments
(0)