În Marea Neagră există "Triunghiul Morţii"
Foto: antena3.ro |
Lucruri stranii se petrec în Marea Neagră, iar cercetătorii s-au apropiat de acest loc pentru a studia fenomenele care au asemănat-o cu Triunghiul Bermudelor.
Potrivit ultimelor rapoarte, în Marea Neagră ar fi dispărut inexplicabil mai multe nave, iar anomaliile magnetice au îndreptat atenţia oamenilor de ştiinţă asupra acestui loc care pune şi Romînia pe harta misterelor.
Diverse articole şi lucrări apărute în ultima vreme susţin că în Marea Neagră s-ar afla un fel de Triunghi al Bermudelor, cu suprafaţa de 8-10 km, care s-ar deplasa constant, provocînd dispariţii inexplicabile, de nave, avioane şi oameni. Relatări despre asemenea întîmplări apar în povestiri ruseşti din secolele XIII şi XIV, dar şi în mărturii mai recente ale unor martori ori supravieţuitori norocoşi. Fenomenele au fost puse pe seama anomaliilor magnetice care se fac simţite în Marea Neagră.
Ele ar fi provocat şi dispariţia în mai 1944 a crucişătorului Tiolkovski, la sud de Crimeea (la 70 km în larg), în plină zi, pentru ca, la numai două luni după aceea, cinci avioane militare ruseşti să aibă aceeaşi soartă. Diverse surse pretind că şi nava, şi aparatele de zbor ar fi fost înghiţite de o ceaţă neagră cu sclipiri verzi, descriere asemănătoare celei făcute de piloţii supravieţuitori din Triunghiul Bermudelor.
Coincidenţele merg însă şi mai departe, deoarece, potrivit canalului de televiziune american ABC, atît în Triunghiul Bermudelor (între Bermude, Puerto Rico şi Miami), cît şi în “Triunghiul Morţii” din Marea Neagră s-a observat…un foc ciudat (o gheaţă care arde). Specialiştii spun că focul de pe apă - ce izbucneşte din senin pe kilometri întregi - apare în momentul în care acumulări de gaze ies la suprafaţă şi sînt mai intense atunci cînd sînt furtuni.
Declanşatorul ar fi metan hidratul, descoperit în 1970 pe fundul Mării Negre, dar şi al oceanului. Şirul dispariţiilor din Marea Neagră a mai inclus, în 1990, un avion particular grecesc, dar şi personalul de pe o platformă petroliferă rusească, un an mai tîrziu.
Platforma a fost găsită şi recuperată la 50 km distanţă de locul iniţial de amplasare, plutind în derivă, fără nicio urmă de viaţă la bord şi fără niciun indiciu legat de soarta celor 80 de oameni care o populaseră.
Sursa: antena3.ro
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1495
- Populația:
- 397 locuitori
Saharna este un sat din cadrul comunei Saharna Nouă, raionul Rezina. Amplasat pe malul drept al rîului Nistru, satul este situat la o distanță de 7 km de orașul Rezina și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 397 de oameni. Prima atestare documentară a satului Saharna datează din 24 ianuarie 1495.
Comments
(0)