|
Horoscopul pentru 12 noiembrie 2020
BERBEC
La cât de multe gesturi de iubire oferi tu, din păcate nu primeşti aceleaşi semne de afecţiune de la cei din jur, şi e normal să suferi pentru această nedreptate. Cu toate că unii uită cât de important e să dăruiască înapoi un pic din ceea ce primesc, tu continui să fii generos, să te dedici celor care au nevoie de prietenie, de o vorbă bună, de un semn de iubire, pentru că aşa eşti tu: darnic şi bun cu cei la care ţii sincer. Va veni o zi când îşi vor da şi ei seama cât de multe faci tu pentru ei, chiar şi fără să-ţi ceară, şi atunci vor încerca să dreagă cumva busuiocul.
TAUR
Nu pune la suflet veştile nu tocmai pozitive care ajung astăzi la urechile tale ci tratează-le cu un soi de inocenţă, ca şi cum nu ai înţelege ce se petrece. Nu are rost să te chinuieşti de unul singur pe marginea celor tocmai auzite, mai ales că nu sunt chestiuni care te vizează direct, ci aparţin altor persoane. Ei simt nevoia să te atragă şi pe tine în necazurile lor, dar nu e problema ta, la urma urmei, ceea ce poţi face tu pentru ei e să le abaţi gândul de la ceea ce-i frământă, să le spui o glumă, să le aduci zâmbetul pe buze, atât cât poţi, dar nu prelua pe umerii tăi greutăţile lor. Încearcă să-ţi păstrezi buna dispoziţie on ciuda anturajului apăsător. Tu găseşti ceva optimist chiar şi în cel mai sumbru moment!
GEMENI
Nu ştii încotro să mergi, pentru că ai mai multe direcţii la fel de interesante, dar ştii cum se întâmplă de multe ori: când fugi după doi iepuri nu prinzi niciunul. Dar se poate şi altceva: din câte variante ai la dispoziţie, să nu fie bună niciuna şi ar putea să apară o alta, complet diferită pe care să merite să mergi. Încearcă să amâni marile decizii pe altădată, pentru altă zi, pentru că s-ar putea să mai apară detalii pe parcurs şi să regreţi atunci că n-ai mai aşteptat. Nu s-au terminat căutările tale, încă, deci nu spune ultimul cuvânt, deocamdată.
RAC
În viaţa de cuplu s-a instalat rutina şi monotonia, dar poate că nu este chiar aşa de rău! Pentru că lucrurile s-au cam dat peste cap în ultima perioadă între tine şi partener, e nevoie uneori de o atmosferă mai tihnită şi mai banală pentru a restabili normalitatea în relaţia voastră. Nu grăbi lucrurile, ia-le încet, pas cu pas, bucură-te de calmul care planează peste voi, pentru că ar putea fi momentul unor decizii majore pe care nu trebuie să le iei în pripă. Ştii şi tu că graba strică tot, deci stai de vorbă pe îndelete cu jumătatea ta ca să vedeţi ce rol are fiecare în povestea pe care o trăiţi.
LEU
Fii foarte atent la oamenii pe care îi atragi astăzi alături de tine într-un plan comun, pentru că s-ar putea să nu fie cei mai potriviţi tovarăşi pentru ceea ce ţi-ai propus. Ori au interese egoiste şi vor face tot posibilul să tragă, la final, tot succesul de partea lor, ori doar vor profita de eforturile tale pentru a-şi asigura lor ascensiunea. Fii foarte exigent, atent la toate semnalele negative care vin de la aceştia, pentru că îţi vei da seama din timp că au ceva de ascuns şi, mai ales, de urmărit, ce poate dezavantaja pe alţii, adică pe tine. Selectează-ţi colaboratorii cu maximă prudenţă!
FECIOARĂ
Te temi de o situaţie care abia acum dă semne timide şi, influenţat cumva de un anturaj nefast, în loc să iei taurul de coarne şi să vezi încotro merg lucrurile, aluneci spre o uşoară depresie şi neputinţă care nu te reprezintă de obicei. Nu-i asculta pe cei care se plâng întruna în preajma ta, pentru că te-ar putea trage în jos şi pe tine, ci profită de cea mai mică sursă de speranţă, de cel mai mic lucru bun care se întrevede la orizont şi profită chiar şi de cea mai fragilă cale ce te-ar putea scoate din acest impas. Cu un pic de curaj de a ignora influenţele negative, lucrurile ar recăpăta culoare, energie şi lumină!
BALANȚĂ
Este ziua ta de succes, pentru că deţii toate resursele care te pot propulsa direct la ţelul tău cel mai mare. Găseşti oamenii care te pot ajuta, de la care ai multe de învăţat sau care te pot îndruma spre scopul cel mare. Primeşti veşti care te pun într-o lumină specială, încât nu ar fi de mirare să ţi se facă unele din cele mai promiţătoare oferte: de lansare, de afirmare, de preluare a unei funcţii de conducere. Ţeluri pe care doar le-ai visat înainte şi pentru care te simţeai pregătit pot fi atinse acum pentru că îţi pui în joc tot bagajul de calităţi de care dispui.
SCORPION
Parcă toate bat pasul pe loc şi, pentru o fire grăbită şi agilă ca tine, ritmul acesta de mers ţi se pare ca de melc, de-a dreptul frustrant când tu te grăbeşti să ajungi mai repede la nişte roade cărora le acorzi o semnificaţie aparte. Ar fi trebuit să înveţi deja că lucrurile cele mai bune, în viaţă, sunt cele care se clădesc încet, ca atare acceptă acest ritm lent, oricât de enervant ar fi, pentru că se va dovedi a fi mult mai bun pentru ceea ce vei obţine. Dacă te-ai grăbi, ai scăpa din vedere unele detalii care vor deveni mai apoi motiv pentru a te întoarce din drum.
SĂGETĂTOR
Te confrunţi cu tot felul de mărunţişuri pe care ar fi trebuit să le ignori, dar te cramponezi de ele şi le dai mai multă importanţă decât s-ar cuveni. Stai şi despici firul în patru, cauţi dincolo de aparenţe fără motiv, te enervezi de la nimicuri, ceea ce face ca această zi să se tensioneze de la orice fleac. Unii nici nu văd ceea ce pe tine te scoate din sărite, deci problema e la tine, pentru că eşti irascibil şi-ţi sare ţandăra de la te miri ce. Încearcă să mai treci şi tu cu vederea nimicurile care îţi tot apar în cale, pentru că nu au nicio importanţă. Mai bine faci haz de ele, decât să te poticneşti la orice pas din cauza lor.
CAPRICORN
Verdictul pe care îl primeşti azi în urma unui conflict puternic te favorizează şi e normal să fii mulţumit de rezultate. Consideri că ţi s-a făcut dreptate şi jubilezi în sinea ta şi în faţa inamicilor care ţi-au pus doar beţe în roate. A meritat să ai răbdare, să lupţi cu toate puterile pentru a-ţi demonstra nevinovăţia şi a primi din nou ceea ce ţi se cuvine, dar nu te culca totuşi pe laurii victoriei. Riposte mai pot veni şi de acum înainte din partea celor care tot mai consideră că li se cuvine ceea ce ai obţinut tu pe merit.
VĂRSĂTOR
Energia pe care o investeşti cu entuziasm în proiectul în desfăşurare va avea rezultate excelente, deci merită să continui în acelaşi ritm, pentru că nu mai e mult până la rezultate. Ai convingerea că totul va ieşi excelent datorită acestei implicări totale, şi dacă mai ai şi norocul de a găsi tovarăşii potriviţi, la fel de implicaţi, de motivaţi şi de dornici de succes, finalul nu e departe! Nu te opri din elan, e direcţia cea bună, ca atare merită să investeşti tot ce ai mai bun în tine, căci ambiţia de acum va genera dorinţa de a trece la un nivel superior, poate şi mai atractiv decât cel actual. Insistă, totul evoluează perfect spre ţelul tău cel mare!
PEȘTI
Fii pe fază la veştile care vin astăzi de departe, pentru că de acolo ar putea apărea cele mai folositoare sfaturi. Concentrează-ţi atenţia asupra prietenilor din alte localităţi, asupra ştirilor de la televizor, asupra surselor de informare care te pun în legătură cu ţări străine sau culturi diferite, cu altfel de oameni decât cei cu care eşti obişnuit, pentru că afli o mulţime de lucruri importante de la lumea largă. Dacă pleci la drum, ar putea fi o călătorie foarte benefică, deoarece descoperi pe parcurs multe soluţii, idei şi direcţii noi pentru ceea ce te preocupă acum. Ia legătura cu oamenii şi fii atent la ce au ei de transmis.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1545
- Populația:
- 18320 locuitori
Străşeni este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Străşeni. Amplasat în partea centrală a republicii, în valea rîului Bîc, oraşul Străşeni este situat la 23 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituie 18320 locuitori. Prima atestare documentară a satului Străşeni datează din 1545, cînd Alexandru Voievod, domnul Moldovei, confirma mănăstirii Pobrata o jumătate de moşia Străşenilor.
Comments
(0)