Vîrsta la care femeile devin, cu adevărat, gospodine
Dacă de-abia te-ai însurat, ai de aşteptat pînă cînd soţia ta va deveni o gospodină desăvîrşită şi îţi va găti bucatele savuroase pe care le aştepţi. Nu o spunem noi, ci un studiu recent citat de presa britanică.
Femeile devin, cu adevărat, gospodine la vîrsta de 55 de ani, susţin cercetătorii. Studiul arată că de-abia atunci ele ajung să gătească perfect, reuşind să pregătească o cină bună pentru cel puţin 12 persoane, sau să facă din ingrediente puţin ofertante o masă completă.
Pînă la vîrsta de 55 de ani, femeile sunt capabile să gătească foarte bine 15 feluri complexe de mîncare, susţin oamenii de ştiinţă.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.000 de femei de către compania The Co-operative Food. "Rezultatele demonstrează că însuşirea aptitudinilor gastonomice durează mult timp, iar încrederea vine odată cu vîrsta", a declarat şefa departamentului de marketing al companiei respective.
"Semnul că o femeie găteşte perfect este faptul că nu se panichează atunci cînd lucrurile merg greşit şi reuşeşte să găsească o soluţie pentru respectiva problemă", a adăugat ea.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1750
- Populația:
- 1211 locuitori
Ghidirim este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Ghidirim este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Rîbnița și la 99 km de Chișinău. Populaţia satului Ghidirim alcătuia 1211 oameni în anul 2011. Satul Ghidirim a fost menționat documentar în anul 1750.
Comments
(1)