17 june 2012, 11:10 Kaleidoscope views 7728
17 june 2012, 11:10 Kaleidoscope views 7728

Un acrobat a reuşit să traverseze cascada Niagara

Acrobatul american Nik Wallenda a reuşit, vineri seara, traversarea istorică a cascadei Niagara. Zecile de mii de spectatori l-au aclamat la sosirea pe malul canadian, după un traseu de 550 de metri şi cele 30 de minute în timpul cărora Wallenda s-a aflat, pe un cablu de oţel, deasupra celei mai mari cascade din America de Nord, informează AFP.

În timpul traversării, extrem de concentrat, Nik Wallenda, 33 de ani, a vorbit cu tatăl său, cu care era conectat prin nişte căşti. „Dumnezeule, este incredibil. Ţi se taie respiraţia”, a declarat Nik puţin timp după începerea traversării. 'Mă simt cu adevărat bine', a mai spus el, înainte de a declara, ceva mai tîrziu, că este ud pînă la piele şi are dificultăţi în a vedea prin ceaţa densă ce se ridică dinspre cascadă.

Traversarea a fost filmată în direct de postul de televiziune ABC, care retransmitea declaraţiile lui Wallenda.

Pe măsură ce Wallenda se apropia de malul canadian, mulţimea îşi înteţea aplauzele. Wallenda şi-a încheiat traversarea în alergare, venind în întîmpinarea mulţimii care îl aclama.

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1497
Populația:
3285 locuitori

Măcăreşti este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Frăsineşti și Măcăreşti. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ungheni și la 98 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3285 de oameni. Satul Măcărești a fost menționat documentar în anul 1497.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.