Muzica lui Eugen Doga va înfrumuseța sărbătorile naţionale
Foto: trm.md |
Azi am întocmit repertoriul pentru spectacole de Ziua Independenţei şi de Ziua Limbii, organizate de Primăria Chişinău. Vor fi creaţii pe versuri de Mihai Eminescu şi Veronica Micle, compoziţii care l-au consacrat dar şi creaţii ale tinerilor interpreţi. Declaraţiile au fost făcute pentru trm.md de către maestrul Eugen Doga.
Aflat în aceste zile în studioul de imprimări de la Casa Radio, Eugen Doga a relatat despre festivitățile de la sfîrșitul lunii august. Potrivit compozitorului, în procesul de organizare a cunoscut multe nume noi pe care le-a aşteptat cîteva decenii . „Sînt dintre cei care cîntă pe toate cele mai mari scene ale lumii. Niște stele, care au căzut din satele noastre. Mocneau, mocneau și de 2-3 ani au apărut ca ciupercile după ploaie. Sunt voci extraordinare și frumoase. Mi-aș dori să prind măcar pe una dintre ele pentru imprimări”, a ţinut să precizeze Eugen Doga.
Maestrul a ținut să menționeze că vor răsuna şi piese noi, iar la capitolul colaborări e foarte devotat oamenilor cu care a mai lucrat şi îi apreciază. „Cu Vasile Iovu voi evolua și în concertul consacrat Limbii Române. Îl voi invita și pe unul dintre fraţii Advahov, care cîntă piesele pentru acordeon. El va cînta solo și cu mine la muzicuță”, a concluzionat marele compozitor în exclusivitate pentru trm.md.
La 27 august, de Ziua Independenţei, şi 31 august, Ziua Limbii Române, maestrul Eugen Doga va delecta publicul din Chişinău cu spectacole de muzică clasică, susţinute în centrul capitalei.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1896
- Populația:
- 1194 locuitori
Hăsnăşenii Noi este un sat şi comună din raionul Drochia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Hăsnășenii Noi și Lazo. Localitatea se află la distanța de 29 km de orașul Drochia și la 171 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1194 persoane. Satul Hăsnăşenii Noi a fost menționat documentar în anul 1896.
Comments
(0)