„Nu mă simt vedetă, îmi doresc să cînt, iar piesele mele să ajungă la sufletul oamenilor” – Mishelle
Mishelle este o tînără interpretă, care deja a reuşit să cucerească cu talentul său publicul din toată Europa. Debutul ei strălucit s-a datorat mult colaborării cu unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi din România – Randi, membrul trupei Morandi. Despre faptul cum l-a cunoscut pe Randi şi ce planuri are pe viitor va povesti însăşi interpreta.
Cum v-aţi cunoscut cu Randi şi cum aţi ajuns să lucraţi împreună?
Aveam de ceva timp un contract de colaborare semnat cu «Sens Music», iar ei colaborau şi cu Morandi. La un moment dat, lui Randi i s-a prezentat un cover în interpretarea mea, iar el s-a arătat interesat de un proiect comun. Astfel a apărut proiectul ”Mishelle”.
Aţi lansat împreună piesa “Only You”. Care era rolul lui Randi şi rolul tău la realizarea piesei?
Atunci şi acum Randi este producătorul meu muzical, el a compus piesa „Only You”, dar şi alte piese care urmează să se regăsească pe primul meu album.
Cum e să lucrezi alături de un asemenea interpret ca Randi?
Pentru mine este o experienţă nemaipomenită! Este un profesionist în tot ce face, dar şi un prieten de nădejde. Mă ajută foarte mult cu sfaturi şi îndrumări. Am învăţat multe de la el şi sînt fericită că am ocazia să lucrez cu o asemenea personalitate a showbizului.
Vor mai exista şi alte piese în această formulă?
În formula de duet vom avea mai puţine apariţii, acum pregătim următorul single care deja va fi în variantă solo. Dar tot ce înseamnă concept muzical sigur că va fi şi în continuare realizat de Randi.
In ce relaţii ai rămas cu Randi?
Sîntem, aşa cum am menţionat mai sus, foarte buni prieteni, fapt ce facilitează munca pe care o depunem, pentru ca voi, ascultătorii noştri, să nu fiţi dezamăgiţi de ceea ce auziţi sau vedeţi.
“Only You” este pentru tine prima piesă şi primul videoclip. Cum ţi s-a părut debutul?
Am avut mari emoţii, mai ales că lansarea piesei a avut loc în cadrul unui eveniment marcant din Rusia, unde erau prezente celebrităţile de acolo cum ar fi Filip Kirkorov, Dima Bilan, dar şi interpreta In-Grid. Dar l-am avut pe Randi alături şi a fost un debut de bun augur, zic eu. La filmările videoclipului am avut ceva peripeţii, dar a fost, la fel, o experienţă frumoasă pe care sper curînd să o repet.
Ce ai obţinut în urma acestei colaborări?
Sînt acum parte dintr-un proiect în care sînt implicaţi unii dintre cei mai buni oameni din industria muzicală din Republica Moldova, dar şi din România, am reuşit, datorită acestui proiect, să învăţ multe lucruri şi să încep a înţelege cum funcţionează industria muzicală profesională.
Ce poţi spune despre colaborarea ta cu ”Sens Music”?
Datorită ”Sens Music”, am ajuns să îmi îndeplinesc visul de a ajunge pe scena profesionistă, să îmi aud vocea la toate posturile de radio atît de la noi, cît şi de peste hotare. Cred că am avut un mare noroc să cunosc aceşti oameni şi sper să nu îi dezamăgesc.
Piesa „Only You” s-a bucurat de foarte mult succes şi online, raspîndindu-se extrem de rapid. Planifici pe viitor lansarea unui site oficial?
Am deja un site personal www.mishelle.fr, unde toată lumea poate să îmi asculte piesa, să vadă poze cu mine, dar şi să afle povestea de dragoste care a fost sursa de inspiraţie pentru piesa “Only you”.
Cît de importantă ţi se pare promovarea pe Internet?
Internetul acum este o adevărată industrie care ajută artistul nu doar să fie cît mai aproape de publicul lui, dar şi să se promoveze. Pe lîngă site-ul meu oficial, am şi pagini oficiale de artist pe reţele de socializare, unde oricine poate afla cele mai recente activităţi ale mele. E minunat să ştii că poţi comunica cu persoanele care îţi apreciază munca.
Cînd preconizezi să lansezi următoarea piesă?
Chiar foarte curînd vom lansa cel de-al doilea single care va fi însoţit şi de un videoclip. Va fi, la fel, o piesă frumoasă de dragoste!
Cu cine dintre interpreţii internaţionali ai dori să colaborezi?
Apreciez foarte mult artiştii care au reuşit să îşi facă o carieră muzicală de succes, bazîndu-se atît pe talent şi pe muncă, cît şi pe imagine. Sînt la curent cu tot ce se face acum în muzica internaţională, de aceea, dacă s-ar ivi ocazia, aş da curs invitaţiei de a cînta cu un artist de renume. Cred că e de prisos acum să numesc pe cineva. Oricum, ar fi o mare onoare aşa cum a fost şi mai este cea de a cînta cu Randi, care este parte dintr-un proiect internaţional.
După succesul piesei “Only You”, ai devenit mai mîndră, mai sigură pe sine?
Am început să îmi privesc altfel cariera, am simţit că am trecut la un alt nivel şi am devenit mai responsabilă. Sigur că succesul „Only You” m-a făcut să mă bucur ca un copil de fiecare remarcă pozitivă pe care o auzeam despre piesă, dar şi de fiecare treaptă cu care urca în topuri. Am mult de lucrat înainte ca să mă simt cu adevărat mîndră de munca mea, dar în acest moment sînt foarte mulţumită de tot ce se întîmplă în cariera mea.
Cît de obositor ţi se pare programul de artist? Te-ai obişnuit cu el? Cum reuşeşti să-i faci faţă?
Este dificil, mai şi studiez în paralel cu înregistrările din studio. Pregătirile pentru concerte, ore de dans... Dar muzica este totul pentru mine şi depun tot efortul să le reuşesc pe toate. Mă ajută şi părinţii, prietenii, managementul ”Sens Music” şi astfel reuşesc să fac faţă situaţiei.
Ce surprize muzicale mai pregăteşti pentru fanii tăi?
O piesă şi un videoclip nou, sper şi concerte din ce în ce mai multe!
Cum te simţi acum în postura de vedetă? A fost grea trecerea la acest statut?
Nu mă simt vedetă, îmi doresc să cînt, iar piesele mele să ajungă la sufletul oamenilor.
Sursa: noi.md
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1606 - 1607
- Populația:
- 2166 locuitori
Tălăieşti este un sat din cadrul comunei Crasnoarmeiscoe, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Hîncești și la 73 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2166 de oameni. Satul Tălăiești a fost menționat documentar în anii 1606 - 1607.
Comments
(0)