|
Veaceslav Matveev, decorat cu titlul onorific „Om Emerit”
Celebrul savant, istoric al religiilor, orientalist, filosof, politolog Veaceslav Matveev s-a învrednicit de titlul onorific „Om Emerit”.
Ceremonia solemnă de acordare a premiilor de stat și atribuire a titlurilor onorifice a avut loc astăzi în administrația Președintelui Moldovei, relatează Noi.md.
Veaceslav Matveev s-a născut în anul 1967 la Chișinău. A absolvit Universitatea Pedagogică de Stat din Chișinău „I. Creangă", Facultatea de Istorie. Are o serie de publicații în domeniul istoriei, geopoliticii, istoriei religiilor (zoroastrism, creștinism, hinduism) și pe marginea lucrărilor lui M. Eliade.
A condus Centrul de Cercetare al Tradițiilor Religioase din cadrul Dumei de Stat a Rusiei, a fost consilierul vicepreședintelui Dumei de Stat a Federației Ruse (1996-2005), a fost redactor-șef al revistei "Voshod". A fost consultant științific al "Fundației Ruso-indiene" (Moscova).
În prezent conduce Consiliul Fondului de Studiere a Civilizației Indo-europene "Mercur" din Chișinău, creată ca o comunitate de cercetare în scopul studierii și extinderii problemelor indo-europene (Președintele Consiliului). Este membru al unei serii de organizații publice și comunități științifice din Rusia şi Europa.
Obiectul cercetărilor sale științifice îl constituie: istoria lumii, geopolitica, filozofia, istoria religiilor, etnografia, istoria indo-europenilor și formarea spirituală, credințele și tradițiile lor sacre.
Veaceslav Matveev a publicat circa 450 douăzeci de articole științifice în ediţii şi reviste de top din Rusia, Moldova, India și Europa. Unele din ele pot fi găsite pe Noi.md, la compartimentul Analitcă.
Cele mai importante lucrări științifice:
"Problema etatizma v rannevizantiiskoi obșesestvennoi politicheskoi mîsli"
"Problemî istoriceskogo vremeni v filosofii tradiționalizma";
"Jizni i obshchestvennaia deiatelinosti Vladimira Purișkevicia"
"Osnovnoi indoevropeiskii mif" - teza de doctor, realizată la Institutul de Studii Orientale din Moscova.
"Saga o Boge- Bîke"
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 396 locuitori
Andriașevca Nouă este un sat din cadrul comunei Frunză din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Slobozia și la 125 km de Chișinău. Populaţia satului Andriașevca Nouă alcătuia 396 de oameni în anul 2004. Satul Andriașevca Nouă a fost înființat în anul 1924.
Comments
(0)