22 july 2011, 11:27 Celebrities views 6151
22 july 2011, 11:27 Celebrities views 6151

Alexei Marinat – „Soljeniţîn al Moldovei”

Alexei Marinat s-a născut la 24.05.1924 în satul Valea Hoţului (azi Dolinskoe, raionul Ananiev, regiunea Odesa). Prozator, publicist, dramaturg moldovean. Participant la cel de-al Doilea Război Mondial. A absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău (1959). Din timpul studenţiei îşi nota în agendă impresiile despre viaţa cotidiană. Un coleg l-a denunţat, a fost arestat şi a fost deportat mai mulţi ani într-un lagăr siberian. De aceea a fost supranumit „Soljeniţîn al Moldovei”.

Primele încercări literare datează din 1955 − erau nişte schiţe şi povestiri, din care se va constitui cartea de debut „Zările ne cheamă” (1959). Cultivă mai ales schiţa umoristică prin cărţile „Drob de sare” (1968), „De luni pînă sîmbătă (1970), „La doi paşi de fericire” (1989). Printre alte culegeri de proză scurtă se evidenţiază „Venea un om pe drum de ţară”, (1962) şi „Vînturi albastre” (1969).

În centrul acţiunii romanelor lui A. Marinat se află tineri cu spirit de iniţiativă, romantici, dar care concep altfel realitatea decît părinţii lor. Coliziunea acerbă dintre nişte intelectuali, care percep în mod divers categoriile filozofice de onoare, cumsecădenie, generozitate, ospitalitate, demnitate, curăţenie morală şi sufletească din romanul „Urme pe prag” (1966) îi conferă cea mai mare ponderabilitate faţă de celelalte romane ale prozatorului. Aici autorul stigmatizează conformismul şi lipsa de iniţiativă, surzenia civică, nepăsarea socială, izolarea în găoacea intereselor meschine, laşitatea.

Comediile: „Adio, Campanella”, „Opriţi Planeta”, „Dragostea din mai”, „Curajul bărbaţilor” ni-l prezintă pe autor ca pe umorist fin, un satiric caustic, care depistează şi biciuiește lipsa de răspundere, de curaj civic, pricopsirea, fariseismul şi alte vicii şi metehne morale şi sociale. „Eu şi lumea” (1991) este în fond acel jurnal din 1944, pentru care a fost deportat, dar redactat deja după o experienţă vastă în literatură. „Călătorii în jurul omului” (2004), pentru care a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, este acelaşi jurnal revăzut şi completat.

Maestru emerit al literaturii (1993); a obţinut Premiul Naţional în domeniul literaturii şi artei din Moldova (2000); „Ordinul Republicii” (1996).
Alexei Marinat s-a stins din viață la 17 mai 2010 la Chișinău.

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1844
Populația:
773 locuitori

Țîghira este un sat din cadrul comunei Negureni, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Ungheni și la 108 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 773 de oameni. Satul Țîghira a fost menționat documentar în anul 1844.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.