|
Maia Sandu, despre referendum: "Votul permite introducerea în Constituție a principiului de aderare a R. Moldova la UE"
Maia Sandu, candidată la funcția de președinte a R. Moldova, a venit cu unele declarații despre referendumul constituțional privind aderarea țării noastre la Uniunea Europeană (UE), desfășurat în data de 20 octombrie odată cu scrutinul prezidențial, notează Noi.md.
"Referendumul a fost cîștigat cu un vot majoritar și acest vot majoritar permite introducerea în Constituție a principiului care presupune aderarea R. Moldova la UE. Comunitatea internațională respectă voința cetățenilor.
Despre fraude, precum cumpărarea voturilor, aceste acțiuni ale grupărilor criminale, vorbim de cîțiva ani.
Cel mai important este să avem o justiție, care va sancționa cumpărarea de voturi și, dacă justiția ar fi funcționat în toți acești ani, oamenii care cumpără aceste voturi, oamenii care participă în aceste scheme de cumpărare a voturilor ar fi fost sancționați și astăzi nu ar fi reprezentat un risc pentru democrația din R. Moldova.
Este un lucru, la care trebuie să lucrăm mai bine decît am lucrat pînă acum, pentru că vedem că aceste scheme de cumpărare a voturilor pot avea efecte destul de semnificative", a spus Maia Sandu.
Ea a mai precizat că instituțiile statului au documentat fraude de cumpărare a 300 de mii de voturi și că justiția din țara noastră mai are de lucrat pentru a contracara pe viitor astfel de încercări.
Menționăm că diferența dintre opțiunile DA și NU ale alegătorilor la referendum este una extrem de mică: potrivit datelor CEC, în urma procesării a 99,645 din sufragii, 50,46 la sută din cetățeni au optat pentru DA, iar 49,54% au spus NU plebiscitului.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1639
- Populația:
- 15041 locuitori
Ialoveni este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Ialoveni. Amplasat în centrul republicii, în valea rîului Işnovăţ, oraşul Ialoveni este situat la o distanţă de 10 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 15041 de locuitori. Prima atestare documentară a localităţii, cu numele Cheile Işnovăţului, datează din anul 1436. Denumirea Ialoveni a localităţii a apărut mult mai tîrziu, fiind menţionată într-un document din 1639.
Comments
(0)