|
După 27 de ani în Chișinău ar putea fi construită prima școală
Ministerul Educației a identificat trei terenuri unde ar putea fi construită o nouă școală în municipiul Chișinău.
Potrivit ministrului Dan Perciun, autoritățile examinează variante din sectorul Buiucani, Ciocana sau orășelul Codru, notează Noi.md cu referire la europalibera.
Liceul va avea o capacitate de pînă la o mie de elevi și urmează să fie construit în decurs de trei ani.
„Planificăm o investiție de pînă la 7 milioane de euro, un an durează proiectarea, apoi recrutarea personalului. Întreg procesul va dura circa trei ani. Pînă atunci, îndemn managerii instituțiilor de învățămînt să folosească mai eficient spațiile existente”, a declarat ministrul Educației, la 19 august, în cadrul unei emisiuni la postul public de radio.
Solicitată de Europa Liberă, secretara de stat de la Ministerul Educației, Valentina Olaru a spus că decizia finală va fi luată în luna septembrie. Proiectul va fi unul realizat în comun de minister și autoritățile municipale.
Instituția, la fel ca școala care va fi construită la Bălți, va fi realizată după proiectul școlilor model, anunțat de autorități în februarie anul curent.
Ministerul Educației a identificat 35 de instituții de învățămînt care vor fi transformate în „școli model” prin investiții de 70 de milioane de euro, bani care vor fi oferiți de partenerii externi, cum ar fi Banca Mondială.
Autoritățile își propun ca prin această rețea de școli model – cîte una în fiecare raion, în municipiile Chișinău, Bălți și în autonomia găgăuză – să atragă elevi din localitățile mai mici din împrejurimi, oferindu-le condiții de studii net superioare celor din școlile mici, care ulterior vor putea fi închise treptat.
În municipiul Chișinău sînt 150 de școli, iar majoritatea funcționează mult peste capacitatea lor. 12 licee au, în medie, 34 de copii într-o clasă, iar unele au peste 40 de elevi, în clasele primare. O altă soluție la care vor să recurgă autoritățile locale este să redeschidă școlile abandonate anterior sau să construiască anexe la cele mai solicitate.
Ultima dată cînd o școală a fost construită în municipiul Chișinău a fost în 1997. Este vorba despre actualul sediu al Liceului George Călinescu.
Source:
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- Обнародованы подробности операции по эвакуации молдавских граждан из Ливана
- Важное сообщение посольства Молдовы в Израиле
- Update: Сколько молдаван попросили эвакуировать их из Ливана
- ATC-Agrotehcomerț представил на Moldagrotech супертехнику по очень выгодным ценам ©
- Экопоселению Ковчег 22 года. Часть 1 (Видео)
- Будьте осторожны, когда покупаете бананы! Знаете ли вы, что означают ЭТИ наклейки?
- Агромашина представила широкую гамму техники на выставке Moldagrotech
- Планета начала жить в другом измерении
- Эта трава входит в число выдающихся целительных трав!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1856
- Populația:
- 1203 locuitori
Cucoara este un sat şi comună din raionul Cahul. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cucoara și Chircani. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Cahul și la 155 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1203 oameni. Satul Cucoara a fost menționat documentar în anul 1856.
Comments
(0)