|
Oleg Tofilat: "Am rezerve față de unele prevederi din Codul Feroviar care vor intra în vigoare în data de 18 februarie 2024"
Oleg Tofilat, care a demisionat din funcția de director general al Întreprinderii de Stat «Calea Ferată din Moldova» a menționat în cadrul unei conferințe de presă în ultima sa zi de mandat despre opinia sa în privința noului Cod al Transportului Feroviar, prevederile căruia vor intra în vigoare în data de 18 februarie 2024, notează Noi.md.
Noul Cod al Transportului Feroviar a fost votat în Parlament în data de 3 februarie anul 2022. Documentul prevedea, între altele, crearea Autorității Feroviare ca autoritate administrativă subordonată Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu forma de organizare juridică de agenție, abilitată cu funcții de control în domeniul feroviar. Potrivit lui Oleg Tofilat, el personal a lucrat mult asupra textului acestui Cod și consideră versiunea adoptată în urmă cu doi ani bună, dar are totuși anumite rezerve.
«Este foarte important de a avea construcția de instituție de stat, care supraveghează respectarea regulilor: în primul rînd, este vorba despre Agenția Feroviară, în al doilea rînd – de Agenția de Reglementare Feroviară. Prima urmează să supravegheze siguranța, va fi ceva similar cu Autoritatea Aeronautică Civilă, dar pentru sectorul feroviar. La moment, este doar pe hîrtie, pentru a avea o Agenție Feroviară funcțională avem nevoie de mulți ani ca să ai specialiști. Vă dau un simplu exemplu de ce Agenția Feroviară trebuie să fie foarte funcțională: dacă un singur operator din cauza deficienței materialului său rulant blochează sectorul Chișinău-Ungheni din cauza deraierii la niște vagoane, pe care nu le-a întreținut ca lumea, nu poate trece nimeni cîteva zile. Anume de asta avem nevoie de o Agenție Feroviară, care supraveghează foarte riguros calitatea materialului rulant și calitatea personalului. Pînă nu o avem, e foarte riscant să pornești liberalizarea, pentru că asta îl penalizează cel mai mult pe cel care investește considerabil în materialul rulant», a menționat Oleg Tofilat ca răspuns la întrebarea adresată de reporterul Noi.md.
Potrivit noului document, infrastructura feroviară va aparține în continuare statului, iar serviciile de tracțiune, transport pasageri și marfă vor putea fi prestate de operatori privați.
«Prevederea de bază este că operatorul de infrastructură trebuie să fie separat de operatorul de transport. Aș da o analogie cu aviația, unde aeroportul trebuie să fie separat de companiile aeriene: avem un singur aeroport și mai multiple companii aeriene. Fix așa ar urma să se întîmple și în domeniul feroviar: să avem un singur operator de infrastructură și mai mulți transportatori feroviari. Guvernul Republicii Moldova a ales o separare chirurgicală încă în 2017, în concepția de reformă a transportului feroviar și ea a trecut și în Cod. În viziunea mea, separarea chirurgicală în entități juridic independente, am în vedere cîteva societăți pe acțiuni separate ar trebui să meargă pas cu pas, mai întîi, să avem o separare pe intern, unde subdiviziunile de infrastructură și de transport-marfă vor avea o mai mare autonomie pe intern; modelăm relațiile financiare între ele, modelăm centrele de cost, asta deja în mare măsură s-a și făcut. Pe urmă, putem avea o structură de holding, unde, într-un singur centru de coordonare, aceste subdiviziuni de coordonare sînt cu un grad și mai înalt de independență, sînt societăți aparte cu un acționariat comun», a spus fostul director al CFM.
Din perspectiva serviciilor de transport pasageri, documentul creează temei legal necesar pentru stabilirea unor reguli stricte privind acordarea serviciilor de transport pasageri, modul de deservire, mecanismul de subsidiare pentru serviciile publice de transport feroviar de pasageri.
«Un aspect extrem de important ar fi mărimea pieței. Forța motrice a oricărei piețe este profitul. Atunci cînd noi avem 3 milioane de tone de marfă pe an, profitul este foarte greu de atins la feroviar, ceea ce înseamnă că atractivitatea pieței noastre pentru operatorii feroviari privați este foarte redusă, deocamdată. Eu cred că, la moment, noi nu avem aceste resurse de a face o separare și nici sensul economic și sensul intrinsec al reformei nu va fi apropiat {...} Multe termene din Cod nu sînt posibil de atins. Eu am avut discuții aprinse cu Guvernul încă în 2021, cînd se discuta Codul. Atunci am spus că este absolut lipsit de sens de a pune așa termene scurte. Tu nu poți face reforme, atunci cînd nu ai o stabilitate financiară, o stabilitate chiar și operațională», a precizat Tofilat.
Odată cu restructurarea CFM și intrarea în vigoare a noului Cod al transportului feroviar, Guvernul va fi obligat să finanțeze parțial menținerea și reconstrucția infrastructurii feroviare, precum și să acorde subsidii pentru operatorii de transport feroviar de pasageri. Anterior, solicitați de Noi.md, reprezentanții ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au menționat că documentul are ca prioritate îmbunătățirea situației actuale în domeniul transportului feroviar.
"Odată cu aplicarea acestui mecanism, punerea căruia în aplicare este planificată pentru anii viitori, domeniul transportului feroviar va beneficia de un suport simțitor din bugetul de stat", a menționat atunci instituția.
Amintim că în data de 29 ianuarie Oleg Tofilat a demisionat din funcția de director general al CFM.
Source:
- Важное объявление для граждан Молдовы в Израиле, касающееся водительских прав
- Важное сообщение посольства Великобритании в Молдове
- Как отказаться от второго гражданства?
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- О нем веками ничего не знали: ученые нашли в Мексике город, основанный 2000 лет назад
- Школьники строят дома для котов (+Видео)
- Не пейте чай в пакетиках
- Дольмен в переводе с бретонского языка - каменный стол
- Очищение кишечника и омоложение всего организма льняной мукой. Потрясающий результат!
- Самая крупная афера человечества: вода в бутылках
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1429
- Populația:
- 1428 locuitori
Şendreni este un sat din cadrul comunei Vărzăreşti, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Nisporeni și la 72 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1428 de oameni. Satul Şendreni a fost menționat documentar în anul 1429.
Comments
(0)