23 january 2024, 16:00 Moldovan reality views 1479
Un număr crescut de tineri moldoveni care au studiat în străinătate decid să revină acasă
23 january 2024, 16:00 Moldovan reality views 1479

Un număr crescut de tineri moldoveni care au studiat în străinătate decid să revină acasă

Tot mai mulţi tineri din Republica Moldova care au plecat la studii în străinătate, revin acasă.

Adaptarea mai dificilă în alte ţări, sau dorinţa de a fi alături de cei dragi îi motivează să-şi continue studiile la universităţile din Republica Moldova. Potrivit statisticilor, în 2023, a fost un număr record de solicitări cu privire la echivalarea diplomelor şi a perioadelor de studii in străinătate, notează Noi.md cu referire la tvrmoldova.

Daniel Lozan a decis ca după terminarea liceului să plece în Marea Britanie. Nu a reuşit să se adapteze şi a revenit să îşi facă studiile la Universitatea de Stat a Moldovei.

„Acolo am fost acceptat din start şi am plecat în 2019. Am studiat la colegiul de business 3 ani, după m-am reîntors în ţară. Am avut posibilitatea să rămîn acolo să merg la universitate sau să mă reîntorc aici, desigur că am ales să mă reîntorc la mine în ţară să fiu alături de prieteni, familie, să-mi construiesc un viitor la mine în ţară”,a spus Daniel.

Alexei Covaliev e sportive și a fost în Statele Unite ale Americii pentru un an. Nu a rămas acolo pentru că îşi vede viitorul aici, acasă. Acum este student la Universitatea Tehnică a Moldovei.

„Ca sportiv, această plecare a fost o experienţă unică. Am fost reprezentantul Academiei de Baschet Admirals, unde mă antrenez, şi unde sînt lider. Am plecat acolo din partea acestei Academii, am terminat acolo studiile şi am revenit pentru a continua să mă dezvolt atît în domeniul sportului, cît şi individual”, spune Alexei.

În 2021, în universităţile din republica Moldova s-au reîntors 318 studenţi. În 2022, au fost peste 360 de student iar, în 2023, sînt aproape 400.

Numărul studenților întorși în țară în 2021 - 318 studenți 2022- 368 studenți 2023- apx. 400 studenți

Tendinţele se păstrează de la an la an. Tările de unde revin preponderent studentii basarabenii sînt România, Federaţia Rusă, Ucraina, Italia, Marea Britanie, Franţa sau Germania.

STATELE DE ORIGINE ALE ACTELOR DE STUDII 1. România 2. Federaţia Rusă/Ucraina 3. Italia 4. Marea Britanie 5. Franţa/Germania

Universitatea de Stat din Republica Moldova este instituţia cu cel mai mare număr de înmatriculări a studentilor care au obţinut acte de studii peste hotare. Aceasta este urmată de Universitatea Tehnică din Moldova.

„În anul academic 2022-2023 am avut un număr record de solicitări cu privire la echivalarea diplomelor şi a perioadelor de studii. Este un număr de 263 de solicitări. Vin studenţi care au început studiile sau le-au finallizat în România, Olanda, Franţa, Marea Britanie”, a spus Mariana Toacă, şef, Secţia Studii, Universitatea de Stat a Moldovei.

„Noi am avut o creştere suficient de mare a solicitanţilor. Noi am examinat 84 de dosare ale persoanelor care au finalizat studii în străinătate şi încă 13 dosare ale persoanelor care au hotărît să finalizeze studiile în Republica Moldova după o perioadă de studii în străinătate. Am examinat acte provenite din SUA, Olanda, Turcia, Letonia, Lituania, Belarus, Franţa, Portugalia”, a mai spus Irina Tutunaru, şef, Direcţia Management Academic şi Asigurarea Calităţii.

Potrivit cadrelor didactice, studenţii care revin în ţară nu reuşesc să se adapteze peste hotare, nu reuşesc să facă faţă cheltuielilor sau decid să fie alături de familie şi prieteni.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XIX
Populația:
240 locuitori

Crasnoe este un sat din cadrul orașului Grigoriopol din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 1 km de orașul Grigoriopol și la 115 km de Chișinău. Populaţia satului Crasnoe alcătuia 240 de oameni în anul 2011. Satul Crasnoe a fost înființat în secolul al XIX-lea.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.