Expoziţia din Chişinău a steagului Ştefan cel Mare şi Sfînt a fost inaugurată
Cu ocazia marcării aniversării a 20-a a proclamării independenţei Republicii Moldova, în cadrul Muzeului de Arheologie si Istorie a Moldovei a fost inaugurată expoziţia, în cadrul căreia va fi expus publicului drapelul de luptă al principelui Ştefan Muşat III cel Mare. Prezent la eveniment, prim-ministrul Vladimir Filat a spus că vernisarea expoziţiei Stindardului liturgic al lui Ştefan cel Mare este un lucru de excepţie, în contextul Zilei Independenţei, dar şi de la împlinirea a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi România. “Avem prilejul de a ne simţi mai aproape de acele timpuri glorioase, de faptele eroice ale marelui domnitor, care cu Sfînta Cruce şi cu sabia în mînă a apărat neamul nostru şi hotarele creştinismului”, a spus premierul. Vladimir Filat a adresat mulţumiri şi cuvinte de recunoştinţă persoanelor care au contribuit la aducerea relicvei în Moldova într-un termen scurt.
La rîndul său, Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurcă, a spus că ambasada a participat cu emoţii la aducerea steagului în Moldova, lucru care, potrivit lui, s-a defăşurat într-un parteneriat prietenesc. ”Stindardul este de a afirma unitatea fundamentală dintre noi, solidaritatea care a început oficial odată cu Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova”, a spus Lazurcă. Totodată, directorul Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie, Eugen Sava, susţine că Muzeul este onorat sa găzduiască şi să expună pentru cetăţenii Republicii Moldova relicva naţională care, potrivit lui, emană istorie, credinţă şi speranţă. Relicva va fi expusă la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei pînă pe 12 septembrie. Doritorii de a vizita expoziţia vor avea acces gratuit.
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1930
- Populația:
- 221 locuitori
Floriceni este un sat din cadrul comunei Căinarii Vechi, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Soroca și la 203 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 221 de oameni. Satul Floriceni a fost întemeiat în anul 1930.
Comments
(0)