06 september 2022, 15:45 Moldovan reality views 1713
Litvinenco: „Trebuie să ne asigurăm că nu este îngrădit nejustificat accesul mass-media la obținerea informației”
06 september 2022, 15:45 Moldovan reality views 1713

Litvinenco: „Trebuie să ne asigurăm că nu este îngrădit nejustificat accesul mass-media la obținerea informației”

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a fost prezent astăzi la deschiderea conferinței „Punerea în aplicare efectivă a dreptului la informație: de la o nouă lege privind accesul la informație la schimbări instituționale în Republica Moldova”, un eveniment foarte important pentru asigurarea dreptului de a fi informat și libertatea de exprimare.

„Cu toții știm că accesul la informație a fiecărui cetățean este definitoriu pentru un stat democratic, așa cum este Republica Moldova. Atunci cînd vorbim despre dreptul de acces la informație, în primul rînd vorbim de un drept constituțional, consfințit în art. 34 din Constituție. Dreptul la informație este o precondiție pentru exercitarea altor drepturi politice, economice, sociale și, în același timp, este un instrument important pentru cuantificarea abuzurilor și greșelilor de administrare. Garantînd dreptul la informație, Constituția stabilește și obligația corelativă a autorităților publice să asigure informarea corectă a cetățenilor. Deschiderea și transparența autorităților sînt parte componentă a unei guvernări moderne. Respectiv, ține de responsabilitatea noastră, a celor de la guvernare de a informa cetățenii despre subiectele de interes public. Totodată, trebuie să ne asigurăm că nu este îngrădit nejustificat accesul mass-media la obținerea informației de interes public, iar abuzurile atestate trebuie eradicate.

Nu poate fi trecut cu vederea nici faptul că, în contextul luptei împotriva corupției, este mai mult decît necesară asigurarea garanțiilor dreptului la informație, care încurajează transparența, iar transparența la rîndul său atenuează corupția. Din acest motiv, un guvern care acționează în umbra secretelor, atunci cînd vorbim de un interes public, și care nu justifică secretizarea se află în opoziție totală cu acest drept garantat”, a spus ministrul Justiției.

De asemenea, Sergiu Litvinenco a menționat că Ministerul Justiției este instituția responsabilă de elaborarea politicilor în domeniul drepturilor omului, iar obiectivul de elaborare a cadrului normativ în scopul îmbunătățirii actualelor reglementări se regăsește în planul de acțiuni. „Am toată convingerea că, urmare a tuturor discuțiilor din cadrul acestei conferințe, împreună cu toți actorii interesați, dar și cu echipa de experți din cadrul proiectului Uniunii Europene - care ne asistă plenar în acest proces, vom putea identifica cele mai potrivite soluții legislative și vom reuși să avem o lege bună și eficientă, care va garanta dreptul fiecărui cetățean de a fi informat și de a avea acces la informații.

Intenția noastră este de a simplifica cît mai mult procedura de obținere a informațiilor de interes public și de a asigura accesul tuturor la informații, în mod special pentru mass-media. Știm cît de important este mass-media ca instituțiile statului să fie transparente și deschise, pentru că doar astfel pot oferi cetățenilor informații corecte și la timp, așa cum prevede Constituția”, a încheiat ministrul Justiției.

În context, Sergiu Litvinenco a mulțumit organizatorilor conferinței și experților care vor împărtăși bunele practici, dar și lecțiile învățate de către propriile țări, astfel încît să identificăm pașii necesari care urmează a fi întreprinși de către Republica Moldova pentru asigurarea accesului la informație a tuturor cetățenilor.

Conferința a fost organizată suportul Consiliului Europei în cadrul proiectului „Sprijin pentru dialogul politic structurat, coordonarea implementării Acordului de asociere și îmbunătățirea procesului de aproximare legală”, finanțat de Uniunea Europeană.

 

 

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1605
Populația:
15462 locuitori

Vulcăneşti este un oraş din Republica Moldova, în componenţa Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia. Amplasat în partea de sud a republicii, oraşul Vulcăneşti este situat la o distanţă de 200 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 15462 locuitori. Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1605.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.