A fost redus timpul de eliberare a actelor de identitate
De la 1 ianuarie curent, Întreprinderea de Stat "Registru" va elibera cetăţenilor Republicii Moldova buletinul de identitate în două ore şi paşaportul în trei ore, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Tehnologiei, Informaţiei şi Comunicaţiilor, moldovenii vor plăti 940 de lei pentru un buletin obţinut în două ore şi 1600 de lei pentru un paşaport eliberat în trei ore. Actele în termeni restrînşi pot fi obţinute doar la Secţia evidenţă şi documentare a populaţiei a sectorului Centru, municipiul Chişinău.
Eliberarea paşaportului în termen de trei ore, pentru copiii sub şapte ani, se va efectua contra taxei de 950 de lei, iar pentru copiii cu vîrsta de la şapte pînă la 12 ani - 1320 de lei.
Tot de la 1 ianuarie, cetăţenii din toate raioanele ţării vor putea obţine paşapoarte în termen de şase ore. Actele vor fi eliberate de către secţiile de evidenţă şi documentare a populaţiei din municipiul Chişinău.
Conform sursei citate, modificările s-au făcut în urma analizei efectuate de administraţia întreprinderii în ce priveşte eficientizarea timpului de producere a actelor de identitate, de examinare a solicitărilor cetăţenilor, precum şi în contextul simplificării procedurilor de evidenţă şi perfectare a documentelor, notează MOLDPRES.
- Важное объявление для граждан Молдовы в Израиле, касающееся водительских прав
- Важное сообщение посольства Великобритании в Молдове
- Как отказаться от второго гражданства?
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- Взрослые учат животных, а дети их просто любят (Фото)
- Более ста молодых людей приняли участие в Чистых играх в заповеднике Старый Оргеев ©
- Овес - эликсир жизни
- Женщина спасла льва до того, как он ушёл с этого мира и он трогательно попрощался с ней
- Хирурги разработали рецепт супа, чтобы пациенты худели перед операцией
- Всю жизнь я делал то, что велело сердце - Куклачев
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 63 locuitori
Novaia Jizni este un sat din cadrul comunei Ofatinți din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Rîbnița și la 95 km de Chișinău. Populaţia satului Novaia Jizni alcătuia 63 de oameni în anul 2012. Satul Novaia Jizni a fost înființat în anul 1924.
Comments
(0)